Președintele CJD, despre retragerea PNL din CA al Companiei de Apă: E un fel de contra-reacție la schimbarea lui Prisăcaru!

tutuianu - orban - vladu

PNL a anunțat ieri seară, după adunarea Biroului Politic Județean, că-și retrage cei 2 membri (Aurelian Popa și Alexandru Mariuțan) din Consiliul de Administrație al Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița. Citiți AICI comunicatul partidului.

Pe subiect a avut astăzi o reacție și președintele CJ și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, care vede o legătură cauzală „evidentă” între înlocuirea de ieri a primarului interimar, Ciprian Prisăcaru (PNL), și decizia retragerii oamenilor din CA al Companiei. Zice Țuțuianu:

E un fel de cotra-reacție la schimbarea primarului interimar Prisăcaru. Cred că este o greșeală. Știm cu toții că la Compania de Apă sunt probleme majore. Eu sunt unul dintre cei care le-am adus la cunoștinșa opiniei publice și ele nu sunt născute astăzi, ci își au sorgintea în trecutul nu foarte îndepărtat al Companiei, când Primăria era condusă de Gabriel Boriga și Prisăcaru.

A fost o discuție, că voiau (n.a. – liberalii) să aibă 3 membri în Consiliul de Administrație. Am răspuns pozitiv la o asemenea solicitare și am spus că vom crea condiții ca să aibă un membru în plus. Dar nu asta se dorește. Se dorește, de fapt, circul.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.