Președintele CJD le răspunde lui Vladu și Orban la cererea de încetare a mandatelor unor consilieri județeni

tutuianu - orban - vladu

Se întâmplă așa: PNL Dâmbovița, sub semnătura co-președinților Iolian Vladu și Ludovic Orban, a făcut săptămâna trecută o cerere la Consiliul Județean Dâmbovița. Prin hârtie, i se solicită președintelui CJD, Adrian Țuțuianu, să pună pe ordinea de zi a următoarei ședințe de consiliu un proiect de hotărâre privind constatarea încetării mandatelor a 5 consilieri județeni: Claudiu Popescu, Gheorghe Ivan, Vasile Moise, Ioan Ferariu și Mihai Trifan. Sunt acei consilieri care, în temeiul OUG 55/2014 au ales să se declare independenți sau să intre în PSD și care susțin proiectele președintelui CJD în consiliu.

Zice Adrian Țuțuianu:

Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o chestiune care ține de comportamentul Partidului Național Liberal în plan local și vreau să transmit un semnal foarte clar tuturor primarilor, consilierilor județeni, consilierilor locali din toate partidele politice. (…) În primul rând, se pare că nu interesul care ține de respectarea legii îi mână pe cei din Partidul Național Liberal, ci interesul de a pune talpă celor care au plecat din PNL sau din fostul PDL. Dacă ar fi urmărit respectarea legii cu încrâncenare, ar fi trebuit să ceară încetarea mandatelor tuturor consilierilor județeni sau locali care au migrat de la un partid la altul.

Ce vrea să spună președintele e că principiile bune și drepte ale marelui PNL Dâmbovița s-au terminat la ușa propriului interes politic și nu se aplică dincolo de ușa asta. Căci, dacă s-ar fi aplicat, atunci Iulian Vladu și Ludovic Orban ar fi putut să solicite încetarea mandatelor pentru toți consilierii care au folosit OUG 55. În CJD mai sunt alți 2 – Mihăiță Moldoveanu și Florin Antoniu – care s-au declarat independenți, dar susțin PNL în ședințe și la vot. Lor nu le-a cerut PNL sfârșitul mandatelor. Cum ar veni, adică, marelui partid îi „pute” perversitatea migrației doar acolo unde nu se poate folosi de ea.

Putem intui și apărarea PNL, anume că acționează doar asupra oamenilor care au părăsit acest partid, fără să-l intereseze soarta altora. Și aici, însă, e de discutat. De pildă, în cazul lui Vasile Moise („Deju”), lucrurile erau tranșate de mult, consilierii pronunțându-se anul trecut pe cererea de încetare a mandatului (respinsă), fără ca PNL/PDL să atace hotărârea la instanță. Și-apoi, repetăm, dacă e pe principii și valori, ele nu sunt valabile pentru toți și toate?!

Adaugă președintele CJD și chestiunea juridică:

În al doilea rând, este evident o presiune pusă pe aleșii locali, care nu are nicio legătură cu interpretarea corectă a unor dispoziții legale și a unor decizii ale Curții Constituționale, care, sigur, poate fi dificilă pentru un neprofesionist. Simplificând lucrurile, 2 argumente sunt de bază. Argumentul nr. 1: OUG 55/2014 și-a produs efectele juridice. Argumentul nr. 2: Deciziile CCR produc efecte pentru viitor. Ca urmare, nu se poate decide încetarea mandatului unui ales local care a avut o opțiune în baza unui act normativ (OUG 55) invocând dispozițiile CCR, pentru că ar însemna să le aplicăm retroactiv, ceea ce contravine înseși normei constituționale care reglementează statutul juridic al deciziilor luate de această autoritate.

Mai spunem că poimâine se va da vot final în Camera Deputaților pe proiectul de lege privind respingerea OUG 55. Săptămâna trecută a fost adoptat un raport comun al Comisiilor Juridică și de Administrație pe această lege, care nu prevede nimic de efectele dorite de PNL, toate amendamentele liberalilor fiind respinse.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.