Președintele PSD Dâmbovița, reacție la Ludovic Orban: Sinistru! E îngrozitor halul în care a ajuns PNL!

watermarked-adrian tutuianu - ludovic orban

Mesajul (vezi mai jos) postat de copreședintele PNL Dâmbovița, Ludovic Orban, pe contul său de facebook, în legătură cu primarul comunei Doicești, continuă să atragă reacții adverse. După replica secretarului executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea, a venit astăzi și răspunsul președintelui Adrian Țuțuianu:

Atunci când nu se ocupă cu tăiatul fondurilor de la bolnavii de cancer, șefii PNL/PDL dau liber celor mai revoltătoare apucături. Este cazul recent al dlui Ludovic Orban – copreședinte PNL Dâmbovița, care a declarat săptămâna trecută cu nu poate să-l schimbe pe primarul de la Doicești decât dacă vine „doamna cu coasa sau doamna cu cătușele”.

Vă spun sincer, e una dintre cele mai josnice declarații ale lumii politice românești din ultimii 26 de ani! Puține pot rivaliza cu așa ceva. Să-i dorești unui om moartea sau pușcăria fără nici un motiv, altul decât că nu poți tu să câștigi o primărie, e dincolo de suportabilitate. E îngrozitor halul în care a ajuns PNL.

Revenind la primarul nostru de la Doicești, v-a prezentat dl Alexandru Oprea, la conferința de data trecută, rezultatele electorale pe care le-a obținut în cei 20 de ani de după 1990. Este evident pentru toată lumea că poate câștiga și acum și dintr-un tur, și din două, și din nouă… Lucrul acesta îl cunoaște și dl Orban, pentru că a făcut sondaje de opinie.

Pentru că e simplu: putea fi cineva reales de atâtea ori fără să miște lucrurile în comună? Oamenii de-acolo nu sunt masochiști. Doar dl Orban habar n-are pe ce lume trăiește, fiind un paralel total cu județul Dâmbovița.

Îi spun eu, pentru că știu mult mai bine realitatea județeană: PNL n-a fost niciodată în stare să încropească la Doicești o organizație care să pună probleme, singurii candidați (cu mici excepții) fiind luați tot de pe la PSD.

Și îi mai spun ceva: Îi datorează Partidului Social Democrat faptul că are azi 5 consilieri județeni (câți n-a avut niciodată PNL)! Îi datorează aceluiași Partid Social Democrat că are primari în unele localități din județ în care n-ar fi câștigat niciodată! Și îi datorează Partidului Social Democrat și muncii oamenilor săi că are sau a avut parlamentari pe Vasile Horga, Sorin Roșca Stănescu sau Ion Pârgaru.

Repet: e sub demnitatea unui parlamentar, a unui OM, să se preteze la asemenea declarații. Din păcate, partidul Brătienilor a ajuns un partid de manipulatori și defăimători, agresivi în comportament și cinici în declarații.

Îi cer dlui Orban să se ridice din mocirlă și să poarte bătăliile cu liderii PSD Dâmbovița, lăsându-i pe aleșii noștri în pace. Faptul că un primar nu cedează șantajului și presiunilor nu înseamnă să-i dorești moartea sau pușcăria. Este sinistru!

Onoare muncii!

postare facebook

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.