Primarul municipiului Târgoviște, social-democratul Cristian Stan, reacționează după eșecul cu repetiție din alegerile prezidențiale și cere „decizii rapide” la nivelul leadership-ului politic național. Edilul, ales anul trecut cu peste 80% din voturi, își exprimă frustrarea pentru pierderea de către partid a oamenilor care votează la locale:
Cu sinceritate și fără să am eu o soluție miraculoasă…
Cred că nu mai e loc de amânări, ocolișuri ori decizii-pansament în viața reală a Partidului Social Democrat. Trebuie o reformă puternică, nu de fațadă, care să inspire din nou oamenii. Să-i aducă din nou lângă partid în toate bătăliile, nu doar în anumite momente.
Pentru că e o nedumerire legitimă: cum se face de câștigăm zdrobitor alegerile locale, sub sigla acestui partid, tot prin vot direct și uninominal, iar apoi ne pierdem aderența sau suntem chiar umiliți la vot?!
Sper în asumarea cât mai rapidă a răspunderii pentru rezultatele din Turul 1 al alegerilor prezidențiale, atât din noiembrie, cât și de ieri.
La alegerile prezidențiale de ieri, în Târgoviște, candidatul susținut de PSD, Crin Antonescu, a ieșit abia pe locul 4, cu 5.843 de voturi (17,8%), după George Simion, Nicușor Dan și Victor Ponta.
Comentarii recente