Continuă atacurile în direcția Guvernului Bolojan pe tema taxelor și impozitelor locale. Primarii sunt cei mai furioși, chit că fac parte din partidele care asigură guvernarea.
L-am expus în mai multe rânduri pe edilul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, care a descris presiunea fiscală fără precedent instaurată de Executiv, fără nicio posibilitate de ajustare din partea administrațiilor locale. Vine, pe același canal de revoltă, un alt primar de municipiu din județul Dâmbovița, Gabriel Purcaru – Moreni. Într-o emisiune online, acesta a criticat dur noul cadru legal prin care se măresc taxele și impozitele, ba chiar în mod absurd și injust. Mai mult, Purcaru, primar PSD, cere ca toți miniștrii Partidului Social Democrat care și-au asumat aceste creșteri să plece acasă. O declarație care nu poate trece neobservată, venind dintr-o organizație al cărei președinte (Corneliu Ștefan) este și prim-vicepreședinte PSD la nivel național.
Gabriel Purcaru:
Un guvern – dezastru, de la premier în jos, toți, inclusiv cei de la PSD. Această nenorocire de ordonanță de urgență, OUG nr. 78/2025, a fost aplicată în așa fel încât a pus biruri mai mari pe oamenii simpli, care nu-și permit să construiască o casă nouă și biruri mai mici pe cei care au casele noi… Suntem țara în care am pus birurile cele mai mari pe oamenii săraci și am adus facilități pentru oamenii bogați. Așa ceva nu este posibil nicăieri în lume. Asta a făcut acest guvern, prin această nenorocire de lege. Vreau să mă repet, să fiu bine înțeles, pentru că nu menajez pe nimeni: guvern din care face parte și PSD, iar cei care și-au asumat, în guvern, de la PSD, aceste nenorociri, trebuie să plece acasă cu toții. M-ați înțeles? Eu o spun direct, am votat împotriva intrării la guvernare și nu sunt de acord cu așa ceva.
Onoare muncii!











Comentarii recente