Primarul de la Găești, explicații despre liftul pe care-l vrea la Primărie

Dacă tot a devenit vedetă unilateral dezvoltată de media locală și națională, primarul orașului Găești, Dan Iacobuță, a ieșit ieri într-o conferință de presă la partid să se bucure de roadele celebrității și să aducă, atât cât o mai conta, precizări pe marginea subiectului lift la primăria cu un etaj.

În esență, zice edilul așa: că primăria, fostă bancă, n-ar avea doar un etaj și că, dac-ar fi să facă o rampă de acces (doar până la parter), ar ieși o comedie de 21 de metri în fața Primăriei, mai scumpă decât liftul.

DSC_0203Dan Iacobuță:

Lift nu-mi trebuie mie. Nici nu mi-aș dori să cheltui banii pe lift. Dacă mi-ar fi lene să urc etajul, pot să eliberez orice birou și să mă mut la parter. S-a înțeles total greșit. Această primărie a fost bancă. Fiind bancă, are demisol, parter înalt la 2,5 metri și încă două etaje. Nici pentru salariați n-am nevoie de lift. N-am să vă spun că nici de dragostea mea cea mare față de persoanele cu dizabilități sau de bătrâni, ca să ziceți că-s lupul moralist. Dar poate aveți încredere că măcar de frica amenzilor. Am avut destule controale și destule termene care ni s-au dat să rezolvăm problema rampei de acces, a toaletelor pentru astfel de persoane și tot ce prevede legislația europeană.

După lege, (rampa) trebuie să aibă 7 grade înclinație. La 7 grade, 1 m înălțime se ia în 7 m lungime. Noi avem 3 m. O rampă de 21 m, numai până la parter, ar mai trebui și acoperită. Zona de odihnă ar trebui făcută la 5 m, deci ea, oricum, va trebui să ducă în 4 direcții. Toată această chestie ar însemna un circ în fața primăriei și costuri mult mai mari decât un lift.

În loc de concluzii: A fost și presă de bună credință, care mi-a cerut și mie un punct de vedere, a fost și presă care a dorit să facă un scandal. Nicio problemă. Ce nu te omoară te-ntărește, iar scandalul face bine la publicitate.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.