Programele europene 2014-2020, prezentate la Târgoviște în prezența ministrului Marius Nica!

programe europene (3)

Corpul K al Universității „Valahia” din Târgoviște găzduiește astăzi o dezbatere dedicată noului exercițiu financiar european 2014-2020. La invitația președintelui CJD, Adrian Țuțuianu, sunt prezenți la eveniment ministrul Fondurilor Europene – Marius Nica, directorul ADR Sud-Muntenia – Liviu Mușat, primari din județ, reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală și alte persoane interesate de subiect. Dintre parlamentari i-am văzut doar pe senatorul Leonardo Badea și pe deputatul Ionuț Săvoiu.

În cadrul întâlnirii, sunt expuse liniile directoare și oportunitățile de finanțare ale Programului Operațional Regional (varianta draft), Programului Operațional Capital Uman, Programului Operațional Infrastructură Mare și Programului Național de Dezvoltare Rurală.

Adrian Țuțuianu: Aș vrea să privim întâlnirea aceasta nu ca pe o chestiune preponderent protocolară, în care să bifăm faptul că ne-am întâlnit, ci ca o chestiune în care să ne lămurim ce avem de făcut în 2015-2020 pe Programele  Operaționale Sectoriale și Programul Operațional Regional, pentru că discutăm de o șansă de dezvoltare pentru județul Dâmbovița, atât în sectorul public, cât și privat.

programe europene (1)programe europene (2) programe europene (4) programe europene (5) programe europene (6)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.