Școala Specială Târgoviște va fi reabilitată pe bani europeni / ce presupune proiectul

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia – Liviu Mușat au semnat astăzi, la sediul CJD, contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea, refuncționalizarea și asigurarea dotării necesare pentru sporirea gradului de confort instituțional al persoanelor cu dizabilități la Școala Gimnazială Specială Târgoviște”.

Vorbim de o investiție în valoare totală de 7.254.320,44 lei, derulată prin Programul Operațional Regional; peste 6.000.000 lei reprezintă fonduri nerambursabile. Detalii despre proiect și ce va presupune execuția lui a oferit președintele CJD, Corneliu Ștefan:

  • asigurarea a 29 de săli de clasă (școala are, în prezent, 27), precum și a 13 cabinete moderne (12 cabinete logopedie și un cabinet de psihopedagogie), 4 ateliere (un atelier de tâmplărie, un atelier mecanic, un atelier de croitorie și un atelier de activități gospodărești), 3 săli pentru activități specifice (o sală multisenzorială, o cameră metodică și o sală de kinetoterapie), 2 laboratoare (informatică și multimedia), dar și o bibliotecă.
  • proiectul prevede lucrări de reabilitare a clădirii existente, gospodărie de apă, branșamente, amenajări exterioare și sistematizare pe verticală, lucrări de împrejmuire a incintei școlii, realizarea de spații verzi.

Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște: Județul Dâmbovița este campion la modernizarea infrastructurii educaționale pe fonduri europene. Cred că este un lucru deosebit pe care trebuie să-l subliniem, cu cel mai mare număr de finanțări accesate pe infrastructura educațională în județul Dâmbovița. (…) Cred că rezultatele pe care le obținem reprezintă rodul unei munci de echipă și sunt convins că, în perioada următoare, această echipă va aduce încă și mai multe finanțări europene județului Dâmbovița, într-o perioadă în care este cam secetă pe ceea ce înseamnă finanțările nerambursabile puse la dipoziția administrațiilor locale, în contextul în care vestitul Plan Național de Redresare și Reziliență este ca și inexistent.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.