Situație incredibilă la Compania de Apă Dâmbovița: în plină criză, 3 directori s-au „îmbolnăvit brusc”!

tutuianu- stan - oprea - stoica - bozieru - dumitru

Situație extrem de tensionată la Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița. Ieri, atât primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, cât și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, au cerut demisia conducerii Companiei, a tuturor celor 7 directori. Tot ieri era anunțată o ședință a Consiliului de Administrație al Companiei, care urma să demită (în cazul în care directorii nu și-ar fi prezentat singuri demisiile) conducerea societății și să numească o structură interimară de management.

De ieri până azi nu s-a întâmplat, însă, nimic. Directorii au refuzat să-și prezinte demisiile, iar membrii Consiliului de Administrație au refuzat să ia o decizie fermă de decapitare a conducerii.

Pe subiect, reprezentanții Primăriei Târgoviște și Consiliului Județean Dâmbovița au organizat astăzi o conferință de presă pentru a detalia situația Companiei și pașii care urmează de acum înainte. Au participat primarul Cristian Stan, președintele Consiliului Județean – Adrian Țuțuianu, viceprimarul Cosmin Bozieru, vicepreședintele CJD și președintele ADI „Apa Dâmbovița” – Adrian Dumitru, administratorul public al municipiului – Liviu Stoica și administratorul public al județului – Alexandru Oprea.

Adrian Țuțuianu: Din păcate, cei din Consiliul de Administrație n-au înțeles să treacă la măsuri radicale. Ședința s-a terminat fără niciun fel de rezultat. Singurul care a votat pentru demiterea actualei conduceri a Companiei de Apă a fost Grad Florin. Ceilalți administratori, lipsiți de o minimă atenție față de situația în care suntem, au preferat să adopte o atitudine care nu duce nicăieri, adică s-au abținut de la a lua o decizie pe acest subiect.

Președintele CJD a taxat aspru atitudinea a 3 din cei 7 directori ai Companiei, care au intrat în concedii medicale pe fondul situației. Ultimul „îmbolnăvit brusc” a fost chiar directorul general, Mircea Constantin.

Adrian Țuțuianu: Astăzi am aflat cu stupoare – și asta arată caracterul prost al unor oameni, uneori caracterele proaste le cunoști în momente de criză – că și directorul general, Mircea Constantin, s-a îmbolnăvit brusc. Deci, la momentul ăsta, avem îmbolnăviți brusc, ca să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, directorul general – Mircea Constantin, directorul tehnic – Ninel Cimpoacă și directorul secții operaționale – Valentin Hossu. Deci, practic, 3 dintre ei s-au dus acasă, se odihnesc, unul am înțeles c-a fost plecat și prin străinătate, motiv pentru care, o spun astăzi public, voi sesiza Direcția de Sănătate Publică, Parchetul Dâmbovița și Colegiul Medicilor pentru a verifica cine sunt medicii și în ce condiții au dat concedii medicale celor 3.

N-am nicio îndoială că Mircea Constantin și ceilalți directori care au dus Compania în această situație că nu vor răspunde penal și civil de pagubele create. Este incredibil să fii atât de iresponsabil și să-ți iei concediu medical când lucrurile ar fi trebuit rezolvate ieri. N-am văzut nesimțiți mai mari decât aceștia 3. Și o spun clar: nesimțiți. Dacă eram în cârje, cu ambele picioare rupte, luam deciziile pe patul de spital sau veneam, de mă duceau pe brațe în birou și semnam o hârtie ca să iau deciziile necesare într-o asemenea situație.

Cristian Stan: Care e cea mai mare problemă, atât la Consiliul de Administrație, cât și la conducerea executivă: lipsa de decizie și de asumare a răspunderii și imposibilitatea de a se genera soluții. (…) Directorii Companiei nici măcar nu reușesc să evalueze foarte exact situația. Din acest punct de vedere, eu cred că situația de la Compania de Apă nu are cum să continue la modul ăsta. Este prea importantă pentru județul Dâmbovița și pentru municipiul Târgoviște ca să tolerăm în continuare ceea ce s-a întâmplat acolo. Această intrare în concediu medical, cu repetiție, este exemplul cel mai elocvent pe ceea ce înseamnă asumarea răspunderii. Acolo, nimeni nu-și asumă răspunderea.

Oroare muncii!

Comentarii

comentarii

2 Comentarii

  1. 🙂 chiar aşa: Oroare muncii! 😀 )))

  2. Pentru ca avem 7 directori e apa asa scumpa in Targoviste. Judetul e strabatut de 2 rauri, avem baraj la Pucioasa si noi platim cea mai scumpa apa din tara. Sa-si faca directorii vile si sa conduca masini de lux? Sa-si tina „nepoatele” angajate? Rusine sa va fie.

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.