Șotânga: A fost inaugurat dispensarul medical din cartierul Goleasca!

sotanga - dispensar goleasca (2)

S-a întâmplat astăzi, la Șotânga, inaugurarea dispensarului medical din cartierul Goleasca. Obiectivul a fost construit de la zero și finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (OUG 28/2013). Valoarea investiției, cu tot cu dotări, se ridică la 650.000 lei. Dispensarul are o suprafață utilă totală de 157 mp și va cuprinde 2 cabinete: unul de medicină de familie și unul stomatologic.

Inaugurarea vine la o săptămână după tăierea panglicii la alte 2 obiective în comună: Grădinița nr. 2 (prin PNDL) și drumul Câmpuleț – Făgețel – Glod (prin GAL „Valea Ialomiței”).

Au fost prezenți astăzi președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, primarul Constantin Stroe, viceprimarul Marian Tănase, directorul interimar al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița – Alexandru Oprea, consilierul județean Corneliu Ștefan, responsabilul administrativ al GAL „Valea Ialomiței” – Gheorghe Ana și oameni ai satului.

Onoare muncii!

sotanga - dispensar goleasca (1) sotanga - dispensar goleasca (3) sotanga - dispensar goleasca (4) sotanga - dispensar goleasca (5) sotanga - dispensar goleasca (6) sotanga - dispensar goleasca (7)

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. Carmen Banica says:

    Felicitări domnului primar Stroe ca de cind este la conducere comuna a înflorit si ceilalti au venit ca sa apară și ei in presa dar nu au nici un merit tot meritul e al primarului Stroe si echipei ce conduce FELICITĂRI

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.