Starea podului peste Bizdidel, la intrarea în Pucioasa, impune măsuri imediate pentru siguranța circulației!

adrian tutuianu5

Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a vorbit astăzi, într-o conferință de presă, despre situația podului din beton armat situat pe DN 71, km 63 + 894, peste pârâul Bizdidel, la intrarea în orașul Pucioasa. Spune el că, urmare a demersurilor pornite fie de la Consiliul Județean, fie de la grupul parlamentarilor PSD, o comisie tehnică de la Ministerul Transporturilor a venit să inspecteze starea podului, concluziile fiind, potrivit vorbelor președintelui, „dramatice”. Afectat de coborârea talvegului și eroziuni acumulate în ultimii 3 ani, obiectivul nu mai asigură condiții minime de siguranță a circulației, fapt care impune măsuri imediate:

  • desfășurarea circulației, alternativ, pe un singur sens, situat în axul podului, cu lățimea de 3 m, semnalizată conform normelor în vigoare;
  • dirijarea circulației, astfel încât să nu se afle două vehicule de mare tonaj pe pod, în același timp;
  • montarea indicatoarelor de restricționare a vitezei la 30 km/h și a tonajului la 40 de tone.

Mai departe, spune președintele CJD:

Ne propunem să deviem circulația pe un alt traseu. Unicul posibil este DN 71 – DJ 712B Lăculețe – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa, cu precizarea că aici vom avea dificultăți de circulație cu autovehiculele de mare tonaj, cu înălțimea mare, pentru că trebuie să treci pe sub podul de la calea ferată din Pucioasa și nu-i posibil.

În paralel cu aceste măsuri, am discutat cu cei de la Drumurile Naționale cu privire la executarea unei variante de circulație cu pod provizoriu, la clasa de încărcare E, pentru preluarea traficului, variantă pe care o cunoașteți de la podul peste Argeș, de la Ionești, când știți foarte bine că s-a circulat ani de zile pe un pod provizoriu.

În același timp, voi cere audiență la Primul Ministru în zilele următoare. Voi face și o documentație scrisă pentru Primul Ministru și ministrul Transporturilor.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.