La 36 de ani de la Revoluția Română, comunitatea din Răcari a ținut să marcheze acest moment de cotitură în parcursul istoriei recente printr-un cumul de evenimente specifice.
Primul dintre acestea s-a consumat la Monumentul Eroilor din Ghimpați – un omagiu de recunoștință Eroului martir Sublocotenent Barbu Petre Marian, fost parașutist al Armatei Române, căzut pentru libertate.
A urmat un marș al tricolorului, pornit de la Monumentul Eroilor din Ghimpați până la Troița Parașutiștilor, „un gest de unitate, respect și recunoștință față de cei care și-au jertfit viața pentru libertatea României”, așa cum îl descrie primarul din Răcari, Marius Caravețeanu.
Dincolo de ceremonii, în „Pădurea Parașutiștilor” din Ghimpați au fost plantați nu mai puțin de 600 de stejari, ca legământ peste timp, simbol al continuității și memoriei vii.













Comentarii recente