Târgoviște: Absolvenții Facultății de Teologie au depus jurământul de credință!

juramant_7

Joi 14 iulie 2016, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, a avut loc ceremonia solemnă a depunerii jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2016, licență și master, ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii “Valahia” din Târgovişte.

Evenimentul a fost deschis de slujba Te Deum-ului săvârșită de profesori ai facultăţii, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Prof. univ. dr. NIFON a rostit un cuvânt de învăţătură, în cadrul căruia a arătat faptul că toţi absolvenţii, licenţiaţii şi masteranzii au datoria de a fi misionari prin cuvânt şi faptă, slujitori autentici ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii străbune.

La această solemnitate au participat Pc. Pr. dr. Ionuţ Ghibanu, Vicar Eparhial, părinţi consilieri de la Centrul eparhial, profesori ai facultăţii, precum şi membri ai famililor absolvenților și slujitorii Catedralei.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

juramant_1 juramant_2 juramant_3

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.