ANUNȚ
Târgoviște: apel de proiecte în valoare de 4,76 milioane € pentru infrastructură educațională, locuințe sociale și incluziune
Asociația GAL „Târgoviștea Egalității de Șanse” anunță lansarea, la 1 septembrie 2025, ora 10:00, a primului Apel de Fișe de Proiecte (POIDS/TGV/2025/nr. 1–3), finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul Social European Plus (FSE+), parte a Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea P01 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității.
Apelul sprijină implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Târgoviște, prin acțiuni care reduc excluziunea socială și sărăcia și susțin accesul la educație, locuințe sociale și servicii comunitare.
Buget total: 4.760.000 € (FEDR: 1.379.280 € | FSE+: 3.380.720 €).
Intervențiile sprijinite:
- transport școlar pentru copii;
- modernizarea infrastructurii educaționale și crearea de spații educaționale în aer liber, inclusiv infrastructură sportivă;
- construirea/modernizarea unui centru de zi;
- modernizarea locuințelor sociale;
- programe de ocupare pentru persoane neangajate;
- sprijin pentru copii și vârstnici vulnerabili, cu accent pe comunitatea romă.
Impact conform SDL: peste 430 de copii, 202 vârstnici vulnerabili, 16 locuințe sociale și 1 centru de zi vor beneficia direct de proiectele finanțate.
Termene limită pentru depunere:
- 15 octombrie 2025 – proiecte exclusiv FSE+
- 30 octombrie 2025 – proiecte FEDR
Detalii despre Ghidul Solicitantului si alte informații sunt disponibile la adresa http://www.galtargoviste.ro/poids.php.
Fișele se transmit exclusiv online la contact@galtargoviste.ro.
Contact:
Asociația GAL „Târgoviștea Egalității de Șanse”
Str. Calea Domnească nr. 216, Târgoviște
Tel.: 0374 968 178 | Email: contact@galtargoviste.ro
Program: luni–vineri, 08:00–16:00.
Apel finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul Social European Plus (FSE+), în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția Uniunii Europene sau a Guvernului României. Detaliile complete privind fișele de proiect și alocările se regăsesc pe site-ul oficial: www.galtargoviste.ro.












Comentarii recente