Târgoviște / Cinema „Independența”, program spectaculos în luna ianuarie: două premiere și primele proiecții 3D

Inaugurat pe 7 decembrie, Cinematograful Independența a strâns, în condițiile restrictive impuse, un număr de aproximativ 3.300 de spectatori în prima lună de funcționare. Pentru începutul de an, programul este unul extrem de ofertant, cu rulaje pentru toate gusturile. Vom avea și primele proiecții 3D (Dune, Eternals și Spiderman), precum și două premiere (Scream și Morbius).

Ca noutate, începând de săptămâna aceasta, Cinematograful va rula filme și în zilele de joi.

Cristian Stan, primar:

Este un program foarte atractiv și noi sperăm să reușim să convingem încă și mai mulți târgovișteni, dâmbovițeni să vină la cinematograf. Ținând cont că sunt condiții restrictive, din păcate, eu cred că ceea ce s-a întâmplat luna trecută a fost un succes. Probabil, în condiții normale, sala ar fi fost plină la fiecare spectacol.

Încă nu reușim să avem un personal care să facă față tuturor provocărilor, însă lucrul acesta se va regla în timp. Sper să reușim să închegăm o echipă stabilă aici și să putem să depășim toate dificultățile, care sunt inerente, având în vedere că cinematograful este la început.

Tarifele pot fi consultate aici.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.