Târgoviște: Creșa nr. 16, aproape finalizată / din primăvară, se dublează capacitatea

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, pe șantierul desfășurat la Creșa nr. 16 din municipiu, acolo unde se află în plină execuție lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a unității de învățământ antepreșcolar.

Este un proiect de aproximativ 6,4 milioane lei, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în urma căruia capacitatea creștei va fi, practic, dublată.

Cristian Stan, primarul municipiului:

Este vorba, în afara construcției noi pe care o realizăm, de o reabilitare totală a corpului existent, o intervenție de substanță în urma căreia va rezulta o creșă care va putea găzdui un număr cel puțin dublu de copii față de începutul reabilitării. (…) Dotările sunt la nivelul cel mai înalt și vor asigura condiții excelente copiilor. Cred că vom avea acoperite toate solicitările pentru locuri de creșă în următoarele 3-4 luni. Cel târziu în primăvară se vor finaliza lucrările la această creșă.

Alături de conducerea Primăriei a stat și președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.