Transformată într-una dintre cele mai frumoase și bine dotate unități de învățământ din Târgoviște și din județul Dâmbovița, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” a fost inaugurată astăzi, după finalizarea celui mai amplu proiect de extindere, reabilitare, modernizare și echipare. Un proiect care a întâmpinat pe parcurs și probleme din cauza proiectantului, cauzând o întârziere de aproape doi ani a investiției.
Acum vorbim de o școală nouă, cu sală de festivități, bază sportivă, cabinet stomatologic, sală de mese și dotări de top, care oferă condiții ireproșabile copiilor și profesorilor. Spațiile de învățământ au fost extinse cu peste 2500 mp, iar numărul claselor, cabinetelor și laboratoarelor a crescut de la 26 la 37. Peste 44 milioane lei este valoarea întregului proiect.
La evenimentul de astăzi au participat primarul Cristian Stan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, prefectul Marian Tănase, directorul ADR Sud-Muntenia – Liviu Mușat, Părintele vicar eparhial – Ionuț Ghibanu, inspectorul școlar general – Valentin Stancu, directoarea unității de învățământ – Elena Marica, cadre didactice, părinți, reprezentanții constructorului, șefi de servicii publice.
Onoare muncii!































Comentarii recente