Unirea Principatelor, sărbătorită la Târgoviște, în Piața Tricolorului! (foto)

ziua unirii principatelor 2017 (1)

Unirea Principatelor Române (Mica Unire) a fost sărbătorită la Târgoviște, pe platoul din Piața Tricolorului, acolo unde oficialități și târgovișteni simpli au luat parte la programul dedicat evenimentului. Discursurile rostite au evocat momentul de la 1859, iar defilarea gărzii de onoare și prinderea celor prezenți în hora unirii au completat ceremonialul. La final, un spectacol de muzică populară i-a însuflețit pe cei de pe platou.

Au participat Pc. Pr. Ionuț Ghibanu – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, prefectul Antonel Jîjîie, președintele CJD – Alexandru Oprea, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan, senatorii Adrian Țuțuianu și Iancu Caracota, deputații Leonardo Badea, Corneliu Ștefan, Rovana Plumb, Oana Vlăducă și Carmen Holban, vicepreședinții CJD – Claudia Gilia și Alin Manole, consilieri județeni și locali, secretari de stat, șefi de instituții deconcentrate.

Onoare muncii!

ziua unirii principatelor 2017 (4) ziua unirii principatelor 2017 (5) ziua unirii principatelor 2017 (6) ziua unirii principatelor 2017 (7) ziua unirii principatelor 2017 (8) ziua unirii principatelor 2017 (9) ziua unirii principatelor 2017 (10) ziua unirii principatelor 2017 (11) ziua unirii principatelor 2017 (13)ziua unirii principatelor 2017 (3)ziua unirii principatelor 2017 (2)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.