Comunitățile din Corbii Mari și Odobești au primit astăzi o veste foarte bună. Primarii Ionuț Bănică și Radu Ilie au semnat, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare pentru înființarea rețelei de gaze naturale. Un proiect major, în valoare de 12,8 milioane euro, accesat prin crearea unei ADI între cele două administrații și adus în acest punct al finanțării asigurate. O satisfacție enormă și pentru cei doi edili, care au muncit împreună, coordonat, ca pentru niciun alt proiect. Și o bornă de dezvoltare pe care o subliniază președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prezent și el la momentul semnării contractului:
Este o investiție record, care va transforma semnificativ condițiile de trai din cele două comunități. Mai exact, prin acest proiect, gospodăriile din Corbii Mari și Odobești vor beneficia de o rețea nouă și modernă de alimentare cu gaze naturale. Iar dincolo de confortul imediat, investiția elimină una dintre cele mai mari bariere în calea dezvoltării locale: accesul limitat la resurse energetice. Asigurăm astfel cadrul necesar pentru creșterea economică a întregii zone, care va deveni un punct de atracție pentru noi investitori și pentru crearea de noi locuri de muncă.
Ionuț Bănică, primarul comunei Corbii Mari:
Nu vă pot spune cât de mare este satisfacția unui primar care a muncit enorm să ajungă în acest punct. Toți colegii din primărie știu că am fost (și sunt) înverșunat să duc la bun sfârșit această investiție, pentru că, într-un fel, ea este reperul nostru de dezvoltare: 92.081 m de conductă vor trece prin satele Bărăceni, Corbii Mari, Grozăvești, Moara din Groapă, Petrești, Podu Corbencii, Satu Nou, Ungureni, Vadu Stanchii plus UAT Odobești.
Valoarea este de 12,8 milioane de euro; finanțarea = asigurată! Urmează, acum, licitația pentru execuția lucrărilor.
Sunt recunoscător unui om și bun prieten, fără de care n-am fi fost, astăzi, în această situație favorabilă: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care s-a implicat direct, a mers cu mine de câte ori am avut nevoie, a deschis uși, a insistat pentru comunitățile noastre. S-a ținut de cuvânt și asta înseamnă mult pentru noi.
Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la acest proiect, colegilor din Primăriile Corbii Mari și Odobești, omologului și prietenului meu, primarul Radu Ilie, pentru o colaborare ireproșabilă. Am fost uniți, am muncit cu toții, iar satisfacția este pe măsură.
Ca de fiecare dată, mulțumirile finale se îndreaptă către dumneavoastră, locuitorii comunei, pentru încurajări, răbdare și înțelegere. E mare lucru să ai comunitatea alături atunci când îți asumi obiective mari, care presupun etape de implementare și provocări de parcurs. Mă înclin și vă promit că vom duce la bun sfârșit acest proiect!
Onoare muncii!











Comentarii recente