Viceprimarul Cristian Stan: Oportunități de refuncționalizare pentru Cinematograful Independența pe programe europene

cristi stan (2)

Abandonată în mijlocul municipiului și sărăcită de interesul autorităților în privința modernizării/reabilitării/refuncționalizării în orice chip care să ofere o utilitate, clădirea Cinematografului Independența este readusă în prim-planul proiectelor administrative de către viceprimarul Cristian Stan. În contextul seminarului care s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute, la Târgoviște, având drept temă dezvoltarea de proiecte europene pentru județul Dâmbovița în ciclul de finanțare 2014 – 2020, Cristian Stan spune că au fost identificate mai multe obiective care ar putea fi dezvoltate cu bani europeni. Unul din ele este și clădirea Cinematografului Independența.

Viceprimarul municipiului declară că a studiat oportunitățile oferite prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 și crearea unui centru multifuncțional în spațiul respectiv se încadrează în măsurile de finanțare. Proiectul pe care îl vede Cristian Stan ar putea include o sală modernă de conferințe, una de cinema, de dimensiuni mai reduse decât acum, și un centru de afaceri.

S-ar putea crea aici un centru multifuncțional. Există programe de finanțare pe acest subiect și cred eu că și acest proiect trebuie să facă obiectul preocupărilor noastre. (…) Ne-am uitat puțin pe axele de finanțare. La Cinema Independența, probabil, va trebui să fie o lucrare de mare amploare, având în vedere că este într-un stadiu destul de avansat de degradare.

Și tot pe subiectul abordării proiectelor europene din perioada 2014 – 2020, viceprimarul spune că va avansa propunerea ca, la nivelul Primăriei, să se organizeze un Consiliu tehnico-economic pentru o coordonare mai eficientă a obiectivelor de investiții derulate de municipalitate:

Voi propune, la nivelul Primăriei Târgoviște, crearea unui Consiliu tehnico-economic, care să vizeze personal din cadrul Compartimentului Arhitectului Șef, Direcției de Administrare a Patrimoniului, Cadastru și așa mai departe, astfel încât toate aceste proiecte care urmează a fi finanțate, să fie coordonate în mod unitar. Să avem, dincolo de echipa de implementare a proiectului, o echipă unică la nivelul Primăriei Târgoviște, din care, sigur, să facă parte și persoane din conducerea Primăriei, astfel încât să nu ne mai întâlnim cu aceleași probleme pe care le avem în momentul de față la implementarea proiectelor cu finanțare europeană – identificarea rețelelor, decontarea lucrărilor, identificarea lucrărilor care nu au fost prevăzute în proiecte, ș.a.m.d.. Sunt foarte multe chestiuni care au generat întârzieri independente, dacă vreți, de voința Primăriei Târgoviște.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.