Are balta pește

Zilele Cetății Târgoviște s-au încheiat cu ședința festivă de la Curtea Domnească / mesajul primarului către comunitate

Zilele Cetății Târgoviște s-au încheiat astăzi, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ocrotitoarea orașului, cu momentul festiv al ședinței Consiliului Local. După slujba religioasă de la Catedrala Mitropolitană, oficialitățile au mers în procesiune către Curtea Domnească, unde a avut loc ședința festivă, în Sala Tronului.

La final de sărbătoare, primarul municipiului, Cristian Stan, a avut un mesaj centrat pe unitatea comunității, a solidarității târgoviștenilor, atuuri care au făcut posibile transformările din ultimul deceniu în fosta capitală a Țării Românești:

E o bucurie autentică și o onoare să fiu de atâția ani în acest loc, în acest moment, în fața dumneavoastră, reprezentanți ai comunității, colegi, prieteni. Este, dacă vreți, și o mărturie a nefățarnică a spiritului care leagă fosta Cetate de Scaun, care a văzut atâtea între zidurile sale și a străbătut istoria datorită curajului, demnității și solidarității oamenilor acestor locuri.

Zilele Cetății înseamnă punerea la loc de cinste a comunității. 

Tot ce vedem în jurul nostru, când deschidem ochii și ne bucurăm de transformarea din ultimii 10 ani a Târgoviștei, se datorează, în primul rând oamenilor de aici. Fără energia, încrederea și efortul lor, ar fi fost în zadar. Fără spiritul lor critic n-am fi fost mai performanți. Fără cuvintele lor de încurajare poate am fi renunțat în momentele mai grele.

Că suntem astăzi aici, că suntem orașul cu cea mai vizibilă dezvoltare din ultimul deceniu, că suntem în topul accesării de bani europeni, că am devenit un nume care nu poate fi ignorat, că se vorbește apreciativ despre noi în toate mediile relevante – VI SE DATOREAZĂ DUMNEAVOASTRĂ, târgovișteni, investitori, parteneri instituționali, colegi. Am construit împreună o echipă, nu doar administrativă, ci, în sens mai larg, a întregii urbe, în interiorul căreia fiecare își face treaba și are rolul său. Formula funcționează, iar felul în care arată astăzi Târgoviștea este dovada că funcționează. Încă o dată, vă mulțumesc dvs pentru asta!

Aceste zile de sărbătoare au fost și ele un semn de recunoștință și mă bucur din suflet că le-am petrecut împreună, în mijlocul oamenilor. E un tipar care mie-mi place, o rutină a binelui, frumosului și bucuriei comune. De construit, construim împreună, e firesc să și sărbătorim împreună. Sunt un primar norocos să vă am alături și vă mulțumesc dincolo de cuvinte!

La mulți ani, Târgoviște!

La mulți ani, Cetate de Scaun!

La mulți ani, târgovișteni!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2