5 priorități de investiții ale comunei Voinești pentru 2015

Sandu Gabriel Gamba

Primarul comunei Voinești, Gabriel Sandu, a vorbit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, despre proiectele pe care administrația pe care o conduce și le-a propus pentru anul 2015. Spune „Gambă” că, deși are la dispoziție un buget (5,6 milioane lei) mai mic cu 1,2 milioane decât anul trecut, va reuși să concretizeze principalele obiective de investiții pe care comunitatea le așteaptă:

  • Modernizarea prin asfaltare a DC 127 și DS 845 (3 km) în satele Izvoare și Suduleni, proiect derulat în asociere cu CJD, în valoare de 2,2 milioane lei.
  • Modernizarea prin asfaltare a DS 118 din satul Oncești (780 m), proiect derulat prin GAL Valea Ialomiței, în valoare de 75 mii euro.
  • Finalizarea lucrărilor de reabilitare/modernizare a Școlii generale cu clasele I-VIII din satul Voinești, proiect care a început acum 5 ani prin Inspectoratul Școlar Județean, ale cărui lucrări au fost sistate în 2010 și pe care Primăria le duce acum la bun sfârșit. Valoarea proiectului este de aproximativ 400 mii lei.
  • Reactualizarea PUG-ului comunei Voinești, proiect început în 2013, care va aduce extinderea intravilanului comunei cu 255 ha.
  • Finalizarea lucrărilor la sistemul centralizat de canalizare în satul Voinești, proiect derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu, în valoare de 4 milioane lei, constând în realizarea a 7,8 km de rețea, atât pe strada principală, cât și pe laterale. Stadiul de execuție a ajuns la 98%, urmând ca, în perioada imediat următoare, să fie pusă în funcțiune și stația de epurare.

Gabriel Sandu: Ca să realizăm aceste lucruri importante pentru comuna Voinești, casierii Primăriei se deplasează, deja, în teren pentru strângerea taxelor și impozitelor locale, în primul rând pentru restanțieri, acolo unde se vor calcula penalități de întârziere. Astăzi, 9 martie, vă pot spune că, datorită faptului că am acordat acea bonificație de 10% pentru toți cei care plătesc integral taxele și impozitele până la 31 martie, am încasat, deja, 400 mii lei, ceea ce reprezintă aproape 33% din bugetul pe care ni l-am propus în 2015. Sper ca, până la sfârșitul acestei luni, să încasăm peste 50%.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.