A fost inaugurată stația de epurare Moreni (proiect european), una dintre cele mai moderne din țară!

moreni-statie-epurare-4

Municipiul Moreni are, începând de astăzi, o stație de epurare cum puține centre urbane din țară au. Este vorba de ducerea la bun sfârșit a contractului de lucrări CL 4 – Reabilitarea și extinderea rezervoarelor Bana și a stației de epurare Moreni, parte componentă a proiectului european de reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată din județ.

Finalizarea acestui contract nu a fost lipsită de probleme. Contractul de execuție a fost semnat în anul 2012, dar, timp de 2 ani de zile, nu s-a lucrat nimic, iar în 2014 liderul asocierii care câștigase licitația (o firmă spaniolă) a intrat în insolvență și, apoi, în faliment. Mangamentul contractului a fost preluat de unul din asociați – SC Confort Dâmbovița SRL, iar lucrările au fost subcontractate firmei SC Motris Company SRL, cea care a reușit să le ducă la final.

Ce a presupus investiția:

  • reabilitarea rezervoarelor Bana (2×2.500 mc)
  • reabilitarea stației de clorinare Moreni (capacitate 80 l/s)
  • reabilitarea și extinderea stației de epurare Moreni, care deservește peste 26.000 de locuitori.

Valoarea investiției este de 33.447.269 lei (fără TVA).

Noua stație de epurare este caracterizată drept una dintre cele mai moderne din țară. Are în componență și o linie de producere a biogazului și o stație de generare a energiei electrice.

La evenimentul de astăzi au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, primarul municipiului Moreni – Constantin Dinu, directorul Companiei de Apă Târgoviște – Adrian Dumitru, vicepreședintele CJD – Alexandru Oprea, reprezentanți ai firmei Motris, oameni ai locului. Primarul Constantin Dinu le-a mărturisit oaspeților că investiția este cel mai frumos cadou pentru municipiu la acest sfârșit de an.

Adrian Țuțuianu: Cred că am luat cu toții o decizie înțeleaptă în anul 2015, când am decis fazarea acestor lucrări și am căutat soluții pentru ca ele să fie finalizate în termenul cel mai scurt. Sunt bucuros că s-au finalizat în 2016, pentru că vom avea ocazia să facem mai mult pentru Programul Operațional Infrastructură Mare și pentru alte localități care se află în suferință.

Onoare muncii!

moreni-statie-epurare-1 moreni-statie-epurare-2 moreni-statie-epurare-3 moreni-statie-epurare-5 moreni-statie-epurare-6

 

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.