Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, marți, 19 decembrie 2017, au fost oferite daruri de Craciun din partea Parohiei Moreni I unor elevi ai Școlii Generale nr. 3 Moreni și pentru 24 de familii nevoiașe din parohie.
Luni, 18 decembrie 2017, membrii Cercului științific „Dăruind vei dobândi” din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia”, au mers cu copiii proveniți din familii defavorizate care beneficiază de serviciile Centrului de Zi „Arlechino” din Târgoviște, la Muzeul de Istorie pentru a vedea expoziția intitulată „Aurul și argintul antic al României„. Apoi, aceștia au susținut un program de colinde, dedicat Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în cadrul Centrului, dăruindu-le copiilor dulciuri, rechizite și jucării.
De asemenea, duminică, 17 decembrie 2017, Parohia Lazuri a oferit daruri pentru 36 de copii de la grădinița din sat, după ce aceștia au cântat colinde, în biserică, la încheierea Sfintei Liturghii.
La începutul acestei săptămâni, Comitetul parohial al Parohiei Voinești II, Protoieria Târgoviște Nord, sub îndrumarea Preotului paroh Constantin-Valentin Bugiulescu, a împărțit, ca semn al iubirii creștine solidare, haine, jucării și alimente, Centrului de zi de la Răzvad, Centrului educativ pentru copii săraci, Asociației suflet pentru oameni și Căminului de bătrâni de la Ulmi.
Aceste acțiuni sociale, ce manifestă grija față de aproapele și solidaritatea cu semenii noștri aflați în nevoie, au însemnat peste 8.000 lei.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei
Comentarii recente