Adrian Țuțuianu, despre șansa PNDL și alocarea pe Dâmbovița! Apel către primari și firme

adrian tutuianu 3

Președintele PSD Dâmbovița, senatorul și ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, susține că Programul Național de Dezvoltare Locală reprezintă o șansă unică de dezvoltare pentru fiecare localitate din România (sate, orașe mici și mijlociii), cu o alocare fără precedent în perioada postdecembristă și o proiecție clară de investiții pe următorii 4 ani.

Această șansă revine și județului Dâmbovița, cu condiția ca ea să fie gestionată adecvat de către administrația publică locală. Potrivit președintelui PSD, ținând cont de criteriile de finanțare, județul se află în primele 5 la nivel național.

Adrian Țuțuianu:

Vreau să vă spun de la început că nu am neglijat, nu neglijez și sunt preocupat să rezolv zilnic problemele care țin de județul Dâmbovița. Nu știu câți primari au intrat prin Ministerul Apărării până acum, dar, în momentul acesta, nu e dimineață să nu am 2-3 colegi primari din județ care vin să-mi solicite sprijinul pentru anumite probleme. Sigur că acolo unde pot și am timp merg eu; unde nu, i-am rugat pe colegii parlamentari să facă acest efort.

Suntem într-o situație extrem, extrem de favorabilă. Am o singură temere, legată de capacitatea administrației publice locale de a implementa aceste proiecte în timpul stabilit.

Cum s-a făcut repartiția sumelor? Și, pe aceste criterii, puteți vedea unde stă și Dâmbovița, pentru că am văzut foarte multe comentarii, cine-i primul, cine-i al doilea, cine-i al treilea. Dacă faceți un calcul pe aceste criterii, veți vedea că Dâmbovița, cu siguranță, este în primele 5 județe, pe de o parte, pentru că am scris proiecte pe acele domenii prioritare, iar pe de altă parte, pentru că am avut un număr mare de proiecte, ceea ce înseamnă că primarii, în cvasimajoritatea lor, au înțeles care sunt lucrurile pe care trebuie să le abordeze. Criteriile sunt următoarele:

  • numărul de localități din județ;
  • populația județului;
  • suprafața județului;
  • impozitul pe venit încasat pe județ.

În județul Dâmbovița avem 747 milioane lei (finanțare pentru 246 de obiective). Veți vedea că suntem pe la jumătatea clasamentului (ca sumă alocată). Dacă ne raportăm la criterii și aveți un economist în familie, vă poate face calculul și vă asigur că suntem în primii 5 la nivel național.

Este cea mai mare alocare de după 1990 pentru administrația publică locală, alocare care, dacă este gestionată corect și la timp de către unitățile administrativ-teritoriale, va schimba fundamental fața județului Dâmbovița. Dacă, pe lângă aceste alocări, vom adăuga proiectele pe POR, PNDR, bugete proprii și investițiile derulate de privați sau de stat în industria dâmbovițeană, cred că în 2020 județul va privi cu mai multă încredere spre viitor.

Nu există repartiții pe criterii politice și cine mai face comentarii de tipul ăsta fie nu știe nimic și vorbește din auzite, fie are o abordare politicianistă care este contrazisă flagrant de realitate.

În același timp, Adrian Țuțuianu trage un semnal de alarmă cu privire la capacitatea administrațiilor locale de a „trage” acești bani. Temerea e justificată de ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă pe PNDL I, acolo unde primăriile nu reușesc să cheltuiască banii ce le sunt alocați pe proiecte, din motive mai mult sau mai puțin obiective:

Constat pe PNDL I un nivel foarte slab de decontare. Suntem în luna iulie și aproape că nu înțeleg ce se întâmplă. (…) Sunt constructori care nu lucrează absolut nimic. Nu-i înțeleg nici pe primari de ce nu se duc la ușa lor, iar, dacă lucrurile nu merg, să rezilieze contractele și să facă noi proceduri de achiziție publică.

Repet, grija mea cea mai mare – și e o grijă pe care o exprimă nu doar Țuțuianu, ci întregul Guvern – este capacitatea administrației publice locale de a lua acești bani. (…)

Fac un apel la primari să pregătească rapid documentațiile tehnice, după cum e cazul, pentru fiecare proiect. În al doilea rând, să încheie în cel mai scurt termen contractul de finanțare. Și le recomand tuturor să-și depună documentațiile și să stea pe la minister,  să aștepte prin comunele și orașele lor. În al treilea rând, să deruleze cât mai rapid procedurile de achiziție publică. Cei care au sume mici pot face proceduri simplificate și pun în mișcare mecanismul. Iar apoi să treacă la execuția lucrărilor.

Cer și firmelor să înțeleagă că această alocare majoră înseamnă și pentru ele dezvoltare. Aproape că nu înțeleg, ne rugăm de ele să le dăm banii.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.