Adrian Țuțuianu, despre tabloul politic de după alegeri: Iulian Vladu face un joc care nu-l avantajează deloc!

tutuianu - orban - vladu

Președintele Consiliului Județean și al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, continuă seria declarațiilor ofensive la adresa PDL – PNL Dâmbovița, cu trimitere directă către șefii Vladu și Orban. Legându-se și de blocajul din CJD, președintele crede că problema plecărilor masive de aleși locali trebuie căutată în proasta gestiune a partidelor care i-au pierdut:

Episoadele pe care le-ați văzut în Consiliul Județean, ieri și azi de dimineață (n.a. – marți și miercuri), sunt doar zbateri ale unor indivizi care n-au înțeles că nu mai au în spate aproape nimic. Atunci când mai ai doar 17 primari și te-au părăsit 23, înseamnă că ai o problemă de management politic. Și noi am fost în Opoziție. Și atunci, chiar dacă nu plecau oficial, puteau să se îndepărteze primarii de Partidul Social Democrat. Am traversat 8 ani de Opoziție, dar Partidul Social Democrat a rămas puternic. (…) Deci, la PDL, PNL, cum vreți să-i spuneți acum, – că nu mai știu nici cum se cheamă, nici ce culoare politică au, că-i văd când portocalii, când verzi, când albi, când mov, acum albaștri, – există o problemă de management politic.

Adrian Țuțuianu mai zice că e o problemă de zile până când Ludovic Orban și Iulian Vladu vor intra în conflict pentru conducerea PNL (fuziunea PDL – PNL), iar zilele astea sunt numărate până puțin după scrutinul din 16 noiembrie:

Și, vă mai spun ceva, nu va trece mult, după alegerile prezidențiale, când se vor încăiera, pentru că bătălia între domnul Iulică Vladu și domnul Orban va fi despre cine conduce PNL Dâmbovița. Orban vrea să-l conducă, Vladu vrea să-l conducă. Domnul Vladu face un joc, acum, care nu-l avantajează absolut deloc. Dar nu am nici timp și nici chef să-i explic eu cum va fi jocul după data de 16 noiembrie.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.