Adrian Țuțuianu: PSD, premieră în politica românească odată cu prezentarea Proiectului Bugetului General Consolidat pe 2017!

adrian tutuianu 8

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat miercuri, 7 decembrie 2016, Proiectul Bugetului General Consolidat 2017. Potrivit documentului PIB-ul României în 2017 va fi de 815 miliarde de lei, cu o creştere economică de 5,5% şi un deficit de 2,7%, în limitele convenite cu Comisia Europeană.

Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, consideră această prezentare un argument puternic al capacității și pregătirii Partidului Social Democrat pentru următoarea guvernare, social-democrații fiind singurii care au oferit, în această campanie, programe sectoriale de guvernare pentru toate domeniile:

Am asistat în cursul zilei de ieri la o premieră în politica românească: un partid politic aflat în opoziție, care-și propune să ajungă la guvernare, a avut capacitatea să construiască și să pregătească un proiect de buget pentru anul 2017. Este un lucru extrem de important pentru cine cunoaște modalitatea concretă de derulare a activității bugetare pentru toate instituțiile din România.

De ce spun acest lucru? Dacă am aștepta instalarea unui nou guvern și am sta 2-3 luni de zile anul viitor să gândim cum poate arăta un buget, toate instituțiile publice din România ar avea la dispoziție sumele necesare de-abia după luna mai-iunie a anului viitor. În contextul actual, dacă Partidul Social Democrat câștigă alegerile, ne vor trebui câteva zile ca să facem Guvernul, vom avea o sesiune extraordinară a Parlamentului, vom aproba bugetul de stat și, cel mai târziu la sfârșitul lunii februarie, toate instituțiile din România vor avea alocări bugetare consistente și vor ști ce au de făcut pe întregul an bugetar 2017.

Publicarea proiectului de buget se adaugă programului pe care noi l-am prezentat în această campanie electorală; suntem singurul partid politic care are un program concret, cu termene, cu obiective precise și identificarea surselor de finanțare pentru toate propunerile.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.