Pe disputa (aproape interminabilă) cu privire la lucrările care se efectuează în municipiul Târgoviște și calitatea acestora, adăugăm astăzi un episod. După ce administratorul public al municipiului Târgoviște, Gabriel Cioacă, a lansat mai multe atacuri, acuzații, ironii la adresa președintelui CJD, Adrian Țuțuianu, acesta i-a răspuns astăzi, în cadrul unei conferințe de presă. Că, adică, domnul Cioacă ar fi fost înghesuit cu probleme reale pe neregulile invocate la lucrările din Târgoviște, de unde și reacția lui virulentă. Zice Țuțuianu:
Cred că l-am prins cu musca pe căciulă. Are două „calități” domnul Cioacă, îmi cer scuze, dar, la duritatea atacului, trebuie să-i răspund la fel: e și rău, și prost! Și, dacă tot s-a retras din politică, aștept să se retragă și din funcția de administrator public, ca să dea o satisfacție cetățenilor din municipiul Târgoviște, măcar c-au scăpat de el și nu-l mai plătesc de pomană.
Onoare muncii!
Un Comentariu