Carmen Holban arată unele consecințe dramatice pentru bolnavii scoși de la Foișor / O mamă riscă să rămână paralizată!

Deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban, critică în termeni duri, modul în care s-a pus în practică decizia de transformare a Spitalului de Ortopedie Foișor în unitate Covid și, pe cale de consecință, scoaterea bolnavilor, unii dintre ei proaspăt operați, afară din spital, noaptea, în condiții absolut nepotrivite. Deputatul social-democrat răspunde și celor care găsesc justificări scenelor petrecute, justificări de genul unui mesaj pe care l-a primit: „Pacienții cu probleme ortopedice pot fi rezolvați oriunde, așa că este total nejustifică condamnarea deciziei de a scoate noaptea din spital oameni proaspăt operați”.

Îmi permit să răspund: O mamă cu un copil minor, programată pentru intervenție la coloană la Spitalul Foișor, riscă să rămână paralizată pentru că acesta a fost transformat în spital Covid. În țară, la spitalele private, operația costă 10.000 euro, iar la alte spitale de stat nu mai are timpul necesar să ajungă, având în vedere programările foarte târzii din cauza pandemiei, plus că nu orice spital poate rezolva implantul de care are nevoie. Așa că, pacienții cu probleme din acest spital nu pot fi rezolvați oriunde.

Soluții se puteau găsi și pentru cei care au suferit din cauza Covid, dar și pentru cei care au alte probleme, la fel de grave. Nu are, însă, cine să le gândească și să le pună în practică. Suntem în această situație nu doar din cauza pandemiei scăpate de sub control, ci pentru că, în mod aberant, au refuzat testare masivă, au luat decizii care au dus la lipsirea de tratament a pacienților cronici, au greșit grav în privința pregătirii secțiilor de ATI.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.