Carmen Holban (PSD Dâmbovița), interpelare la ministrul Sănătății!

Carmen-Holban-PSD-06

Deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban, a adresat astăzi o interpelare ministrului Sănătății, Florian Bodog, având drept temă o serie de propuneri de modificare și completare a articolului 1 alin.(1) și (2) din HG Nr.186/2009  cît și a tuturor actelor normative subsecvente.

În speța prezentată, Carmen Holban vorbește despre probleme apărute în derularea programului de compensare a medicamentelor pentru pensionarii cu venituri mici realizate din pensii.

Domnule Ministru,

Vă interpelez în legătură cu o sesizare făcută de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița cu privire la derularea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de pînă la 700 de lei/lună.

Acești pensionari au obligația să prezinte medicului o declarație pe proprie răspundere referitoare la faptul că realizează venituri numai din pensii de până la 700 de lei/lună.

Din constatările Curții de Conturi și din verificările CAS Dâmbovița a rezultat că în foarte multe situații, declarațiile au fost neconforme, întrucât pensionarii în mare parte vârstnici , nu au înteles sintagma „numai din pensii de pînă la 700 de lei/lună”;astfel s-a ajuns în situația de a se imputa sume destul de mari pensionarilor cu venituri reduse, ca urmare scopul programului nu a fost atins, dimpotrivă s-a împovărat situația unor persoane cu venituri mici.

Un pensionar cu pensie sub 700 de lei nu poate primi medicamente compensate 90%  întrucât are la CEC o sumă de bani strânsă pentru înmormântare pentru care primește o dobândă nesemnificativă sau încasează o chirie nesemnificativă, etc.

Hotărârea de Guvern 186/2009 nu și-a atins scopul și a creat o barieră legislativă.

Conform dispozițiilor legale în vigoare pentru a primi medicamente compensate 90% pensionarul în cauză este pus în fața următoarelor alternative: ori renunță la un drept de proprietate reprezentat de alte venituri legale (dobânzi, chirii, etc) ori iși plătesc în totalitate 100% sau 50% medicamentele venind cu bani de acasă.

Având în vedere aceste aspecte, vă rugăm să analizați posibilitatea abrogării ordinului sus menționat și înlocuirii cu un nou act normativ care să corespundă în totalitate scopului pentru care a fost emis.

Solicit răspuns scris.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.