Carmen Holban: România să nu mai fie o țară dezbinată de interese obscure! (declarație politică)

Carmen-Holban-PSD-09

DECLARAȚIE POLITICĂ

România nu trebuie să mai fie o țară dezbinată de interese obscure

Peste câteva luni, România sărbătorește al 100-lea an de existență. Din păcate, interese obscure din afara puterii legitime stabilite prin vot în 2016, țin România captivă într-un scandal permanent, acum, în prag de Centenar. Dorința legitimă a reprezentanților statului român de a da României, în an centenar, legile de care societatea are nevoie, se lovește de intersele statului paralel care simte că zilele sale sunt numerate dacă Legile justiției vor fi puse în aplicare în România.

Dragi colegi,

Trebuie să găsim curajul de a merge până la capăt! Curajul de a repune demnitatea persoanei în matca ei constitutional, care garantează libertate individuală și siguranța fiecărui român. Suntem bombardați zilele acestea cu idei si principii care vin pe căi de comunicare străine și care se doresc a ne fi impuse, deși tot Constituția ne garantează libertatea gândirii și a opiniei. Nu trebuie să cedăm!

Dragi colegi,

Sute de mii de oameni au venit în Capitală și ne-au cerut săpunem capăt abuzurilor justiției și ale statului paralel. Un bilanț arată că au fost peste 1.000 de condamnări ale României la CEDO în ultimii zece ani, aproape o sută de achitări pronunțate de instanțele din România pe dosarele instrumentate de DNA, aproximativ 2.500 de mandate de interceptare pe siguranță națională date în fiecare an de ÎCCJ, dublu față de SUA.

În această realitate evidentă, sute de mii de oameni ne-au cerut să fim curajoși și demni în fața presiunii la care România este supusă în aceste zile. Legile justiției au în spatele lor o puterică susținere populară, a românilor care știu ca suveranitatea națională aparține poporului care o exercită prin organele sale reprezentative și că o personă sau un grup nu poate exercita suveranitatea în nume propriu.

Dragi colegi,

Este momentul ca românii să fie cu adevărat liberi, să nu mai trăiască cu teama că printr-o eroare judiciară viața lor și a familiilor va fi distrusă. Este momentul ca românii să simtă că legile îi apără cu adevărat și că toți sunt egali în fața legii. România în Centenar trebuie să fie o Românie a libertății și a demnității, nu una a fricii și a dezbinării!

Vă mulțumesc!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.