Cătălin Olteanu (Pro România), despre Congresul PES: Corina Crețu vs. Liviu Dragnea!

Purtătorul de cuvânt al PRO ROMÂNIA Dâmbovița, Cătălin Olteanu, a comentat prestația reprezentanților României la Congresul socialiștilor europeni (PES), care a avut loc la Madrid, în week-end-ul trecut. Evenimentul a avut drept principal subiect desemnarea oficială a lui Frans Timmermans, în prezent vicepreşedinte al Comisiei Europene, pentru funcția de preşedinte. Au participat prim-miniștrii PES, liderii de partid, reprezentanți ai familiei progresiste și activiști din întreaga Europă.

Cătălin Olteanu:

România a avut, parcă, două reprezentări la Congres. Pe de o parte, comisarul european Corina Crețu, iar pe de altă parte – Liviu Dragnea, președintele PSD. Din păcate, postura jenantă a Vioricăi Dăncilă, ca un fel de breloc al lui Liviu Dragnea, fără discurs în niciun panel al Congresului, nu prea poate fi comentată.

Corina Crețu s-a impus drept o figură emblematică a socialiștilor europeni. Pe tot parcursul celor două zile, comisarul român a fost în prim-plan, alături de Fans Timmermans, Serghei Stanişev (preşedintele PES), Udo Bullmann (liderul grupului S&D din Parlamentul European) și ceilalți lideri ai formațiunilor politice din PES. A avut discurs în ziua principală a Congresului, cea de sâmbătă, despre importanța politicii de coeziune. La finalul Congresului s-a aflat pe scenă alături de liderii PES din Europa.

În antiteză, l-am avut și pe Liviu Dragnea, care și-a reconfirmat statutul de paria al Europei civilizate, personaj marginalizat în propria familie politică.

Cu un discurs dublu, după ce a activat toată propagandă și toți lătrătorii împotriva Comisiei Europene, împotriva lui Frans Timmermans însuși, după ce a pozat în cocoșul suprem și rebel, dl Dragnea s-a dus umil la Madrid și a plecat capul. Din păcate, postura lui este dezolantă atât pentru Stânga românească (una dintre cele mai puternice din Europa), cât și pentru România.

Purtătorul de cuvânt al PRO ROMÂNIA Dâmbovița a făcut trimitere și la mesajul pe care Frans Timmermans l-a transmis, în cadrul discursului de la Congres, lui Liviu Dragnea, precum și la episodul în care șeful PSD a fost huiduit de către eurodeputatul Ana Gomes, care i-a strigat „Afară cu corupții”: Este, probabil, ștampila pe care liderul PSD o cară după sine și, din nefericire, o aruncă și asupra Stângii românești, Stângii europene, României.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.