Corbii Mari: S-au reluat lucrările la podul de la Ungureni, peste râul Argeș (foto)

Comunicat de presă

Situația obiectivului de investiții „Pod pe DJ 701 peste râul Argeș, km 31+040, la Ungureni, Corbii Mari” se află în atenția conducerii Consiliului Județean Dâmbovița. Întrucât lucrările au fost sistate în luna iunie a acestui an din cauza lipsei resurselor de personal și utilaje, podul a fost închis circulației publice, la solicitarea constructorului.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a solicitat firmei care a preluat lucrările la obiectivul de investiții să respecte termenele corespunzătoare graficului de execuție.

În prezent, se lucrează la dezafectarea căii de rulare și, simultan, se amenajează platforma pentru macaraua ce va servi la realizarea lucrărilor de dezmembrare a plăcilor de beton ale vechiului pod.

Valoarea totală a proiectului este de 9.426.842,29 lei.

Lungimea totală a podului este de 277,86 m, lățimea – de 9 m, partea carosabilă având 7 m lățime.

În perioada următoare se vor realiza lucrările la infrastructura și suprastructura podului, amenajarea trotuarelor, racordarea cu terasamentul, rampele de acces la pod și lucrările de instalații (stâlpi de iluminat cu panouri solare și semaforizare cu panouri solare).

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.