Corneliu Ștefan (PSD Dâmbovița) participă la cea de-a doua parte a Sesiunii APCE 2018. Subiecte pe ordinea de zi

Corneliu Stefan

Deputatul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, participă, în perioada 22 – 25 aprilie, la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfăşoară la Strasbourg. Ștefan este membru în Comisia de Politică şi Comisia de Egalitate de Şanse și precizează care sunt abordările acestei sesiuni:

Pe ordinea de zi, sunt o multitudine de proiecte şi teme deosebit de importante, care privesc o serie de probleme şi aspecte existente la nivelul Uniunii Europene, dar şi în afara spaţiului european.

Vor fi expuse şi discutate, printre altele: Raportul de activitate al Biroului şi Comisiei Permanente, Starea de Urgenţă-aspectele de proporţionalitate privind derogările în temeiul articolului 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Vor mai fi dezbătute: schimbările climatice şi punerea în aplicare a Acordului de la Paris, Statutul jurnaliştilor în Europa şi Protejarea integrităţii editoriale.

Vor fi abordate, în cadrul sesiunii ordinare, şi subiecte sensibile, precum: finanţarea grupului terorist Daesh; abordarea nevoilor umanitare ale persoanelor strămutate intern; situaţia din Libia – perspectivele şi rolul Consiliului Europei; combaterea crimei organizate, prin facilitarea confiscării bunurilor ilegale.

Totodată, vom analiza şi situaţiile generate de integrarea, împuternicirea şi protecţia copiilor migranţi, prin educaţia obligatorie.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.