Cuvinte mari pentru Adrian Țuțuianu din partea generalului Ștefan Dănilă, fost șef al Armatei: Dacă știam că vine la Ministerul Apărării, nu aș fi plecat!

Stefan_danila_003

Demisia lui Adrian Țuțuianu din fruntea Ministerului Apărării Naționale a lăsat ceva urme și mai multe semne de întrebare. Motivul invocat atunci – „comunicarea defectuoasă” pe subiectul plății veniturilor către militari a fost desființat de mai mulți reprezentanți de vârf ai sistemului. Cel mai recent s-a exprimat generalul Ștefan Dănilă, fostul șef al Statului Major General al Armatei Române (vezi AICI declarațiile).

Mai mult decât atât, generalul Dănilă s-a exprimat în termeni apreciativi față de fostul ministru și activitatea sa la conducerea MApN, oferind o declarație impresionantă, anume că nu ar fi plecat din sistem dacă știa că Adrian Țuțuianu urma să preia conducerea ministerului:

Din păcate, a răspuns ministrul Apărării (pentru subiectul plății obligațiilor către militari – n.r.). Cred că se iau măsuri de cele mai multe ori foarte repede, pe o emoţie sau la influenţa presei și foarte rar se iau măsuri după o gândire serioasă, după analiza tuturor factorilor care au determinat o sincopă sau o eroare. În momentul în care facem în felul acesta, reacționăm doar emotiv și luăm măsuri doar pe o anumită speță, iar totul se reduce la demisii, atunci se fracturează tot sistemul, apar sincope, nimeni nu mai știe ce are de făcut sau, când are de făcut ceva, va fi foarte prudent și nu va mai avea niciun fel de inițiativă.

Mie mi-a plăcut modul de abordare al domnului Țuțuianu. A fost un om care a venit la conducerea ministerului cu o abordare practică. Sincer, dacă știam că vine la Ministerul Apărării, nu aș fi plecat (din sistem, pensionat, și-a depus dosarul înainte ca Adrian Țuțuianu să preia ministerul – n.r.); i-am spus asta și dumnealui. Am plecat în acel moment pentru că nu aveam siguranța că ministrul care va veni va avea nevoie de sfatul meu.

Interviul complet:

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.