Dâmbovița: Bustul lui Ion Dolănescu a fost dezvelit în localitatea natală, Perșinari! (foto)

21552476_1627598300607104_1896500803_n

În această seară, la Perșinari, localitatea natală a lui Ion Dolănescu, a avut loc momentul dezvelirii bustului marelui artist, inițiativă declanșată în urmă cu un an de președintele de atunci al Consiliului Județean Dâmbovița – actualul senator Adrian Țuțuianu și fiul lui Ion Dolănescu – Ionuț Dolănescu.

În jurul acestui moment a fost organizat concertul „In Memoriam Ion Dolănescu”, în cadrul căruia au evoluat Maria Ciobanu, Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu, Florin Georgescu, Nicoale şi Constantin Dolănescu, Camelia Ciobanu-Filip, Simona Dinescu, Ileana Constantinescu, Nelu Zidaru și laureaţi ai edițiilor precedente ale Festivalului „Ion Dolănescu” de la Târgoviște, care și-a consumat acum câteva zile cea de-a patra ediție.

Emoționat, inițiatorul demersului de realizare a bustului comemorativ, Adrian Țuțuianu, a adresat un mesaj tuturor celor prezenți:

Vă declar cu sinceritate că sunt încărcat de emoții cum nu credeam. Am trăit multe momente de-a lungul carierei și funcțiilor în care m-am aflat, am făcut multe lucruri, am realizat cu succes atâtea, dar de data asta e ceva mai mult decât special. O să vă rog să primiți aceasă emoție a mea ca semn al smereniei în fața numelui care patronează spiritual acest loc.

În 2014 a debutat la Târgoviște un eveniment pe care, cu multă pasiune, eu personal l-am dorit, l-am promis și l-am înfăptuit: festivalul închinat lui Ion Dolănescu, întruparea unui gând timpuriu al meu, acela de a evoca uriașul nume al MARELUI DOMN al cântecului popular românesc, cu obârșia pe meleaguri dâmbovițene, aici, la Perșinari.

Am considerat (și consider și acum) că este o datorie sfântă de a pune la loc de cinste valorile unice ale unui popor. Iar numele lui Ion Dolănescu, pornit din pământul pe care călcăm acum, a rămas scris cu litere uriașe, în veșnicia spirituală a acestui popor.

Artistul a dezvelit, practic, prin cântec, lumii întregi, frumusețea unei patrii și a unor locuri pe care le-a iubit incredibil. A cântat bucuriile și tristețile oamenilor obișnuiți, viața lor, așa cum o vedem și o trăim, în simplitate și credință. A colindat sufletul românesc până în cele mai necunoscute adâncuri și, ca o coroană supremă, și-a dedicat viața semenilor săi, fără a cere nimic în schimb.

Poate cuvintele mele pot părea mari, dar vă spun cu umilință că mie mi se par prea mici față de cât de uriaș este numele celui căruia i le închinăm. Ion Dolănescu a fost mai mult decât un cântăreț celebru de muzică populară. Ion Dolănescu a fost un român care a făcut campanie României pe toate meridianele lumii, a fost un român care și-a iubit poporul, și-a iubit țara și, mai presus de orice, și-a iubit locurile natale. Perșinarii au însemnat întotdeauna pentru maestru un loc sfânt, pe care l-a bucurat cu zâmbet, l-a udat cu lacrimi și l-a lăsat drept moștenire veșnică acestui neam.

Pentru toate acestea și pentru multe altele, am dorit să dedicăm acestui loc ceva care să marcheze prezența lui Ion Dolănescu. Am avut ideea realizării acestui bust în urmă cu un an, am și anunțat-o și acum nu pot decât să mă bucur că ea s-a concretizat. Mă bucur enorm și sper să prețuiți cel puțin așa cum prețuiesc și eu acest moment.

Vă mulțumesc tuturor celor care credeți și iubiți memoria lui Ion Dolănescu. Eu l-am iubit și îl port în continuare în suflet.

În același timp, mă bucur și sunt mândru de prietenia care mă leagă de un alt român autentic. Pentru că nume din nume și sânge din sânge se continuă cântecul sfânt al sufletului românesc, îl felicit pe Ionuț Dolănescu pentru tot ceea ce face în memoria părintelui său. Mi-a fost alături și i-am fost alături și cred că ceea ce ne leagă este o prietenie adevărată, între oameni de cuvânt.

Vă mulțumesc încă o dată tuturor. Vă sunt alături și vă voi fi în continuare!

La eveniment, au participat primarul comunei Perșinari, parlamentarii Claudia Gilia, Carmen Holban și Oana Vlăducă, directorul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița – Ionuț Lăscaie, consilieri locali și județeni.

Onoare muncii!

21462510_1957741661159084_66491021100839463_n 21586132_1627703600596574_1718486775_n 21586198_1627703067263294_1366863004_n 21622238_1627703463929921_492122004_n 21622345_1627702927263308_1324878494_n21430062_1957741881159062_5633235983367907581_n

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.