Dâmbovița, investiție în zona montană: A fost inaugurat drumul Dichiu – Bolboci – Peștera!

drum-munte-salvamont-pestera-3

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a inaugurat astăzi cel mai recent drum reabilitat în zona montană. E vorba de sectorul Dichiu – Bolboci – Peștera (până la punctul Salvamont), partea a proiectului de modernizare a DJ 714 Glod – Sanatoriu Moroeni – Peștera.

Investiția are o valoare de 10.770.542 lei, a fost începută în noiembrie 2014 și măsoară 7,951 km. Drumul a fost reabilitat de la zero, cu 2 straturi de asfalt, șanțuri și rigole betonate, 26 podețe tubulare noi, 12 podețe existente desfundate, parapeți metalici și indicatoare rutiere.

Finalizarea a fost posibilă datorită faptului că societatea constructoare, SC TEL DRUM SA, a lucrat în avans, cu mult peste lucrările decontate. Din totalul investiției, s-au decontat doar 5.453.679 lei, restul banilor urmând a fi plătiți de îndată ce Guvernul va relua alocările pe OUG 28. Mai mult, în baza unui contract de sponsorizare, constructorul a realizat și racordarea drumului județean DJ 714 la aleile din cadrul incintei Salvamont Peștera (valoarea lucrărilor – 37.394 lei). De asemenea, președintele CJD spune că a discutat cu constructorul și a primit un accept pentru realizarea unei parcări la Mănăstirea Peștera, investiție care va veni să rezolve problema blocajului rutier din zonă, în perioadele turistice de vârf.

La inaugurarea de astăzi au mai fost prezenți primarul comunei Moroeni – Laurențiu Moraru, senatorul Valentin Calcan, deputatul Ionuț Săvoiu, reprezentanți ai Salvamont Dâmbovița și SC Lucrări Drumuri și Poduri, directori din CJD.

Președintele CJD a profitat de vizita în munte și a prezentat și celelalte obiective aflate în derulare în zonă:

  • Reabilitare DJ 713, sectoru DN 71 – Cabana Cuibul Dorului – Șaua Dichiului -Cabana Babele;
  • Drumul de legătură DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoaga;
  • Reprofilare cu adaos de material pietros pe DJ 714, sector Cabana Bolboci – Cheile Tătarului;
  • Consolidare terasament pe DJ 714, în zona Bolboci;
  • Pod pe DJ 714A Moroeni – Pucheni – Valea Brăteiului, peste pârâul Răteiu.

Onoare muncii!

drum-munte-salvamont-pestera-1 drum-munte-salvamont-pestera-2 drum-munte-salvamont-pestera-4 drum-munte-salvamont-pestera-5 drum-munte-salvamont-pestera-6

Comentarii

comentarii

2 Comentarii

  1. Noi ne rupem masinile de la glod la fieni si el face drum la Pestera.
    Numa´ boi

    • Ionut Savoiu says:

      De când n ai mai fost nene de la Glod la Fieni? S-a refăcut asfaltul și pe acolo ca a avut echipa PSD grija și de acest aspect!

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.