Deputat PRO ROMÂNIA îl desființează pe ministrul „Grindă” / moțiune simplă

Deputatul PRO ROMÂNIA Dâmbovița, Oana Vlăducă, a vorbit astăzi despre moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Ion Ștefan, moțiune depusă ieri la Camera Deputaților. Vlăducă îl critică în termeni foarte duri pe cel vizat de moțiune, personaj caragialesc, izvor de gafe monumentale și unul dintre cei mai ironizați miniștri din cabinetul Orban:

Îl cunoaștem toți drept „ministrul Grindă” – după încercările sale epuizante de a explica public cum i-a ieșit propria casă atât de mare de la o „grindă greșită”. Citez: Nu sunt băiat pretenţios, aşa. La mansardă nu cred că am urcat de două ori pe an, aşa a fost, a greşit constructorul o grindă şi a ieşit mansarda etaj. Dar, asta e viaţa.

Îl mai cunoaștem pe dl ministru Ștefan din dificultățile îngrijorătoare de a pronunța pe silabe prescurtarea Programului Național de Dezvoltare Locală – PNDL.

Îl mai cunoaștem de când s-a plâns, în direct la o emisiune TV, că laptopurile pe care le folosesc angajaţii din minister sunt prea mici și le-a făcut subalternilor săi o caracterizare halucinantă: Ei sunt oameni, au CNP şi ei, sunt oameni ca şi noi cu mâini şi cu picioare, cu ochi (…) se nasc sau sunt născuţi, vin la servici, se trezesc dimineaţa.

Așadar, o colecție de gafe cum rar ne-a fost dat să întâlnim la vreun ministru în 30 de ani.

Din păcate, autorul acestor gafe nu este un personaj marginal, pe care să-l putem ignora, chiar când spune prostii monumentale. Dl Ștefan – „grindă” administrează unul dintre cele mai mari bugete ale Guvernului și de el depinde dezvoltarea comunităților locale din România. Din acest punct mai departe, lucrurile încetează să fie amuzante.

Cele mai importante aspecte pe care i l reproșăm actualului ministru al Dezvoltării, motive puternice care să determine demisia / demiterea sa din Guvern:

Fals în declarații publice

Ministrul Ion Șten și-a început mandatul cu un fals, de la care i se trage și bine-cunoscuta poreclă de „Ministrul Grindă”. Vorbim de două declarații de avere cu un conținut contradictoriu, dar care poartă aceeași semnătură a domnului ministru. Două declarații, în care acesta declară, pentru același imobil din municipiul Focșani, o suprafață diferită: 910 metri pătrați în declarația din iunie 2019 și 524 metri pătrați în declarația din noiembrie 2019.

Este un fals încă nelămurit prin declarațiile publice ale ministrului. Ne-a spus despre constructorul care i-a greșit o grindă și care a transformat astfel mansarda în etaj. A recunoscut public și faptul că nu a făcut recepția casei și că, din acest motiv, a plătit la Primărie o taxă de zece ori mai mică, timp de vreo 10 ani. Dar nu a dat nicio explicație care să lămurească diferența uriașă dintre cele două declarații. Cum e posibil ca, în doar 5 luni, suprafața unei case să scadă cu aproape 400 mp? Nu știm răspunsul! Dar ceea ce știm sigur e că una dintre cele două declarații este falsă

Descurajarea luptei anti-corupție

În schema de reorganizare a Ministerului pe care îl conduce, dl Ion Ștefan a redus Direcția de integritate și anti-corupție a ministerului la un rol minuscul. De la o direcție cu zeci de angajați responsabili cu implementarea Strategiei Naționale Anticorupție, atât în cadrul instituției, cât și la nivelul întregii administrații publice din România, structura de anticorupție a MLPDA s-a transformat într-un firav compartiment cu una sau două persoane angajate!

Vorbim de un sector unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanțate din bani publici, românești sau europeni. Este o abordare diametral opusă față de discursul public al PNL, mare apărător al luptei anti-fraudă, anti-corupție.

Disponibilizări ilegale, pentru rudele și amicii miniștrilor

Reducerea structurii de integritate are în spate o motivație premeditată legată de deciziile controversate luate de dl Ion Ștefan. O structură puternică de integritate ar fi fost, de bună seamă, în totală opoziție cu numirile de rude și apropiați în funcțiile ministeriale. O structură puternică de integritate în cadrul ministerului ar fi reprezentat probabil un obstacol în disponibilizările ilegale întreprinse de ministru, pentru a face loc altor rude, amici și politruci ai ministrului Ștefan.

Sunt nu mai puțin de 26 rude, rubedenii, cunoștințe, pile și relații ale ministrului Grindă care au fost puse în funcții și sinecuri pe banii de la stat. Verișori, fini, cumetri, consilieri personali, foști chelneri sau manichiuriste și un întreg pomelnic de politruci din cercul de încredere al ministrului Grindă au împânzit cu toții structurile Ministerului Dezvoltării și ale administrației publice centrale și locale.

În paralel cu implantarea în funcții publice a cumetrilor și pilelor sale, ministrul Ion Ștefan a declanșat o adevărată epurare politică în ministerul pe care îl conduce!

Caracterul nelegal al disponibilizărilor făcute de Ion Ștefan este atât de evident! Nu se respectă termenele legale de preaviz și de concurs, se încalcă numeroase legi și decizi ale Curții Constituționale și, în general, totul este o făcătură abuzivă

Întrebare: cine și din ce bani va achita prejudiciul produs de ministrul Grindă, atunci când angajații vor câștiga procesele în instanță? Cine va rezolva toate problemele ce vor apărea când acești angajați disponibilizați ilegal vor trebui reîncadrați și vom ajunge din nou să avem două sau trei persoane pe același post cum s-a mai întâmplat în alte guvernări PNL?

Pentru toate aceste motive și pentru multe, multe altele, decența ar impune demisia / demiterea dlui ministru Ștefan. Dar am mai căutat decență și cu alte ocazii în acest Guvern și n-am găsit nimic.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.