Deputat PRO ROMÂNIA: Mircea Diaconu scutură atmosfera suspectă de blat din această campanie!

Declarație de presă

Privit cu scepticism, neagreat de „elefanții politici” ai zilei, Mircea Diaconu reușește, prin candidatura sa, ceva incredibil: să reseteze jocul politic pentru alegerile prezidențiale și să-i agite suficient de mult pe cei care credeau că lucrurile sunt frumos aranjate. Este, probabil, prima victorie a acestui OM, care oferă o nouă variantă de profil pentru Președintele Statului: ancorat în realitatea aceleiași lumi în care trăiesc cetățenii acelui stat.

Mircea Diaconu a scuturat amorțeala întreținută voit în această campanie, o atmosferă suspectă de blat între Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și Dan Barna. Profilul pe care el îl propune românilor și tezele fundamentale despre care vorbește vin să acopere golurile lăsate în ultimele trei mandate, cu doi președinți nefaști pentru țară. Lipsa de megalomanie, efortul de a repara sentimentul puternic avariat al relației de încredere reciprocă stat – cetățean fac din Mircea Diaconu un candidat extrem de incomod, pe care nimeni nu și l-ar dori în turul II. Pentru că toți și-ar da seama că aleg între #UnOm și prelungirea unui mandat robotizat la Cotroceni.

Măcar în numele acestor argumente, cred că Mircea Diaconu va fi soluția curată și demnă a acestei campanii.

Oana Vlăducă
Deputat PRO ROMÂNIA

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.