Deputatul Oana Vlăducă, demers la ministrul Culturii pentru finanțarea restaurării picturii murale a Bisericii Mari Domnești din Târgoviște!

biserica mare domneasca targoviste

Deputatul PSD Dâmbovița, Oana Vlăducă, a adresat o interpelare ministrului Culturii, Ioan Vulpescu, având drept temă identificarea unei soluții de finanțare pentru restaurarea picturii murale a Bisericii Mari Domnești din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.

Textul interpelării:

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” constituie mărturia peste timp a celor 3 secole în care Târgoviște a fost capitala Țării Românești. În toată această perioadă de referință, Curtea Domnească s-a dezvoltat și s-a extins prin construcția de noi clădiri cu funcționalitate militară, laică sau religioasă. Între aceste din urmă se numără Biserica Mare Domnească „Adormirea Maicii Domnului”, care păstrează, în proporție de peste 90%, pictura realizată de Constantinos Zugrav la 1698, din porunca domnitorului Constantin Brâncoveanu.

În anul 2014, CNM „Curtea Domnească” a realizat un proiect de restaurare-conservare a picturii murale, avizat de Comisia Națională a Monumentelor Istorice, Secțiunea Componente Artistice, cu avizul nr. 82/CA/09.05.2014. Suma necesară restaurării se ridică la valoarea de 10.536.23,48 lei, cu TVA, pe un grafic de realizare a operațiunii de 5 ani de zile.

Față de cele de mai sus, vă adresez, domnule ministru, rugămintea de a ne sprijini în identificarea unei soluții de finanțare a restaurării picturii murale a Bisericii Mari Domnești. Lucrarea ar reprezenta o încununare a procesului de restaurare a întregului monument, care a beneficiat, între anii 2008-2010, de intervenții ample de refacere a structurii de rezistență și a acoperișului.

Solicit răspuns scris si verbal.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. moshu49 says:

    dar la „identificarea unei soluții de finanțare pentru”… aducerea în casă a veceurilor din fundul curților țăranilor care v-au votat, nu-ți trecea prin cap.
    cu cît mai needucați, necivilizați cu atît mai folositori în campaniile voastre. n’așa?
    social – democrație … murală! bleah!
    ps: cu toată ar’metica ce-o posed pe persoană fizică n-am priceput cum e cu „valoarea de 10.536.23,48 lei”, că nu-s în stare s-o citesc

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.