Deputatul Pârgaru îl urmează pe Tăriceanu? Adrian Țuțuianu: Pe Volintiru, nici socru-său nu-l mai înghite!

 tutuianu - pargaru - volintiru

Odată ce-a prins viață Partidul Reformator Liberal condus de Călin Popescu Tăriceanu, mai mulți parlamentari din PNL au trecut în barca fostului premier, oferindu-i acestuia un braț puternic în ecuația majorității care susține Guvernul Ponta. Din județul Dâmbovița, n-am pomenit oficial pe niciun pnl-ist care să se-anunțe plecat în PRL, măcar din motivul că n-am auzit de existența unei filiale PRL aici. Timp scurt de la înființare, e vreme.

Tocmai în ideea că va veni și momentul ăsta, președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a aruncat o vorbă în public, legată de primul nume care ar face pasul: deputatul PNL de Târgoviște, Ion Pârgaru, nimeni altul decât socrul președintelui interimar al PNL Dâmbovița, Mihail Volintiru. Nominalizarea a apărut ca răspuns la o întrebare legată de posturile de conducere ale instituțiilor deconcentrate – dacă ele sunt păstrate în continuare de liberalii care vin lângă Tăriceanu:

Adrian Țuțuianu: Eu aștept să treacă domnul Pârgaru la gruparea Tăriceanu. Așa e informația mea, ceea ce înseamnă că pe domnul Volintiru nici socru’-său nu-l mai înghite. Dacă va trece domnul Pârgaru la gruparea Tăriceanu, vom discuta și cu gruparea Tăriceanu, pentru că avem interes să discutăm cu toată lumea.

Cât despre posibilitatea (nici asta exclusă) ca însuși Volintiru să treacă la partidul lui Tăriceanu, președintele PSD vorbește cu of: Sper să se ducă în Sectorul Agricol Ilfov. Va fi un lucru importan de văzut, pentru că am putea constata cât caracter are.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.