Deși i-a încetat mandatul, târgoviștenii primesc în continuare notificări de la „primarul Gabriel Boriga”!

boriga primar (2)

Se întâmplă ca, în cadrul proiectului european Plan Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), microraionul 6 să fie acoperit de lucrări de infrastructură cum nu s-a mai pomenit de când a fost construit cartierul: parcări, trotuare, carosabil – totul a intrat în reabilitare și modernizare.

Pe fondul acestui fenomen, ca să-i țină la curent pe oameni și să permită desfășurarea corespunzătoare a lucrărilor, Primăria municipiului Târgoviște a întocmit o vastă acțiune de informare. Astfel, în parbrizele mașinilor din microraion au apărut ieri notificări prin care târgoviștenii sunt anunțați că: „pe bulevardul Unirii vor începe lucrări de reabilitare și modernizare a carosabilului, din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, pentru siguranță, cetățenii care locuiesc în această zonă, dar și cei care sunt în tranzit, sunt rugați ca în această perioadă să nu își lae autoturismele proprietate personală în zona unde se realizează aceste acțiuni. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar cu siguranță, după finalizarea acestor lucrări, ne vom putea bucura împreună de un cartier modern ce se va ridica la standardele europene la care aspirăm să ajungem cu întregul oraș”.

Biletele de informare (vezi foto) sunt semnate și ștampilate de primarul municipiului Târgoviște….. Gabriel Boriga! Care, însă, nu mai e primar! În urma condamnării definitive la 3 ani de închisoare cu suspendare, Prefectul Județului a emis (în urmă cu 3 săptămâni) ordinul privind constatarea încetării mandatului pentru Gabriel Boriga. Ulterior, atribuțiile de primar au fost preluate de vicele Ciprian Prisăcaru.

Carevasăzică, o ușoară confuzie administrativă în hârtiile împărțite pe parbrize. Nu știm dacă e voită sau ba, dar o consemnăm fără pic de răutate. Și-i găsim și explicații, între care una ar fi că notificările erau redactate înainte de a-i înceta mandatul lui Gabriel Boriga. Înrăită după economii la buget, municipalitatea n-a dorit să mai risipească un top de hârtie și ceva tuș de imprimantă ca să facă altele cu numele lui Prisăcaru. Punem și acest efort în contul celor risipite pentru binele și prosperitatea târgoviștenilor.

Onoare muncii!

boriga primar (1)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.