DSP Dâmbovița: Săptămâna europeană a vaccinării, 24-30 aprilie!

vaccinare_copii

Comunicat de presă

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dambovita celebrează în perioada 24-30 aprilie 2017 Săptămâna Europeană a Vaccinării.

Săptămâna Europeană a Vaccinării (SEV) este o iniţiativă regională condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al OMS şi implementată de Statele Membre ale Regiunii europene. Scopul SEV 2017 este de a creşte gradul de conştientizare al populaţiei în privinţa importanţei vaccinării, şi de a creşte acoperirea vaccinală; accentul este pus pe activităţile destinate populaţiilor vulnerabile.

Tema globală a campaniei din anul 2017 este „Vaccinurile sunt benefice”. Prin mesajul „Vaccinarea protejează sănătatea în fiecare etapă a vieţii”, Campania SEVS 2017 îşi propune sensibilizarea populaţiei în privinţa importanţei imunizării pe tot parcursul vieţii şi asupra necesităţii imperative de creare şi susţinere a unei imunităţi de grup în toate comunităţile.

O acoperire vaccinală crescută în toate grupurile de populaţie este esenţială şi va oferi şi o imunitate a comunităţii pentru indivizii susceptibili.

Punerea în aplicare pe scară largă a programelor de vaccinare în ultimii 30 de ani, a condus la o reducere importantă a cazurilor de boală şi a deceselor prin boli care pot fi prevenite prin vaccinare.

Regiunea Europeană a OMS a fost certificată „fără poliomielită” în anul 2002, iar cazurile de rujeolă din regiune au fost reduse cu mai mult de 90% între anii 1993 şi 2007. Cu toate acestea, aproape 650.000 din cei 10,7 milioane de sugari născuţi în fiecare an în Europa, nu primesc seria completă de trei doze a de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, până la vârsta de un an.

Factorii de decizie politică trebuie să înţeleagă importanţa vaccinării pe tot parcursul vieţii şi necesitatea de a asigura vaccinuri pentru persoanele de toate vârstele. Sprijinul politic puternic pentru vaccinare trebuie menţinut, altfel Europa riscă reapariţia bolilor foarte contagioase care duc la îmbolnăviri, dizabilităţi şi decese, care vor pune o povară considerabilă asupra sistemelor de sănătate.

Epidemiile recente subliniază responsabilitatea regională care este, de fapt, a noastră, a tuturor, de a menţine sub control bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.

În prezent, România se confruntă cu o epidemie de rujeolă. În perioada 2016-2017, au fost confirmate 3446 de cazuri de rujeolă. S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 37 judeţe, cele mai multe cazuri în judeţele: Caraş-Severin (728), Timiş (711), Arad (640), Mureş (321), Dolj (175), Bistriţa Năsăud (129), Cluj (90). 3317 din cazurile confirmate au fost persoane nevaccinate, 89 au fost persoane vaccinate cu o doză de vaccin RRO, 33 au fost persoane vaccinate cu două doze de vaccin RRO, iar 7 cazuri cu status vaccinal necunoscut. S-au înregistrat 17 decese (5 în judeţul Arad, 4 în judeţul Timiş, 3 în judeţul Dolj, 3 în judeţul Caraş-Severin, 1 în judeţul Satu Mare şi 1 deces în Bucureşti). Ca măsură de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă, la nivel naţional a fost organizată o campanie suplimentară de vaccinare cu RRO a copiilor nevaccinaţi şi incomplet vaccinaţi. Campania de vaccinare continuă. Este necesară o acoperire vaccinală de 95% pentru prima şi a doua doză de vaccin RRO, pentru atingerea nivelului de imunitate a populaţiei necesar pentru a întrerupe transmiterea endemică.

În perioada 24-30 aprilie, sub sloganul „Prevenire. Protecţie. Vaccinare.”, se vor derula activităţi de informare şi implicare a publicului ţintă, şi de abordare a provocărilor legate de vaccinare.

            DIRECTOR EXECUTIV,                                                                DIRECTOR EXEC. ADJ.

                DR.SORIN STOICA                                                                     DR.GABRIELA COSTEA

                                                          COORDONATOR PROGRAM,

                                                                 Dr. Aquilina Mesina

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.