Gabriel Cioacă (PNL): Ceva putred se întâmplă la Prefectura Dâmbovița!

gabriel-cioaca

Purtătorul de cuvânt al PNL Dâmbovița, Gabriel Cioacă, aruncă mai multe semne de întrebare pe activitatea din Prefectura Dâmbovița. Liberalul își întemeiază îndoielile pe două cazuri din județ, Răzvad și Butimanu, acolo unde instanțele judecătorești au răsturnat hotărâri extrem de importante, sub aspectul consecințelor pe care le produc, ale consiliilor locale respective. La Răzvad, a fost dizolvat (pentru a doua oară) Consiliul Local, iar la Butimanu a fost suspendată hotărârea prin care a fost ales în funcția de viceprimar reprezentantul PSD, Gabriel Olteanu.

În condițiile în care hotărârile adoptate de cele două consilii locale au beneficiat de girul Prefecturii, purtătorul de cuvânt al PNL Dâmbovița se exprimă:

Toată stima pentru cei care lucrează acolo, pentru domnul Antonel Jîjîie, știu că este un profesionist desăvârșit, poate unul dintre cei care știu carte, știu administrație, dar ceva ciudat se întâmplă acolo de ceva vreme și hotărârile judecătorești locale îmi întăresc această idee.

La Răzvad, constituirea Consiliului Local pentru a doua oară a fost făcută ilegal. Vă reamintesc, procedura de constituire a Consiliului Local se face de către reprezentanți ai Prefecturii. Și atunci, întrebarea noastră către această instituție este dacă, cine a greșit în acel caz, a suferit vreo sancțiune. În mod normal, după un astfel de incident, ar fi trebuit să existe cineva sancționat. În momentul în care s-a întâmplat a doua oară, părerea mea e că cineva ar fi trebuit să fie demis.

La Butimanu s-a mai întâmplat o situație stranie. După ce o ședință de consiliu local a fost declarată de către președintele de ședință închisă, dezbaterile fiind declarate închise, consemnat în procesul verbal, reprezentanții Partidului Social Democrat au continuat ședința și, în ședința respectivă, au demis viceprimarul, au ales un alt viceprimar. La momentul respectiv n-am realizat ce s-a întâmplat, ulterior am citit documentele și m-am crucit. (…) Iarăși, Instituția Prefectului, sesizată cu privire la acest aspect, a tăcut și nu a realizat controlul de legalitate al acestor acte.

Toată stima, toată considerația pentru cel care, în mod normal, ar trebui să coordoneze acest departament de verificare a legalităților actelor administrative, mă refer la domnul Jîjîie, dar ceva putred se întâmplă la Prefectura Dâmbovița. Și v-am dat două exemple care, pe mine unul, mă pun pe gânduri. Și cred că nu numai pe mine. N-aș vrea să mai avem situații de genul ăsta și în alte localități și să devenim iarăși oaia neagră a administrației publice locale, hulită de către toate televiziunile centrale.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.