GALERIE FOTO: A fost inaugurată Stația de epurare Târgoviște Sud, investiție de peste 80 de milioane lei!

inaugurare statie de epurare targoviste (21)

S-a întâmplat astăzi, în prezența celor mai însemnate fețe ale județului, inaugurarea unui obiectivului „Reabilitare și extindere stație de epurare Târgoviște Sud. E vorba de o investiție de 83.059.392 lei (inclusiv TVA), contract finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Sectorial Mediu și parte integrantă din proiectul mare„Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în Județul Dâmbovița” pe care Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița îl implementează în județ.

Au fost prezenți la eveniment Victor Sanda – prefectul județului, Adrian Țuțuianu – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Gabriel Boriga – primarul municipiului Tâergoviște, Mircea Constantin – director general al Companiei de Apă, vicepreședinții CJD – Ioan Marinescu și Gabriel Grozavu, viceprimarii municipiului Târgoviște – Eugen Pătrașcu și Ciprian Prisăcaru, parlamentarii de Dâmbovița – Leonardo Badea, Ionuț Săvoiu, Carmen Moldovan, Zisu Stanciu, Valentin Calcan, consilieri județeni și locali, zeci de primari din județ, etc., etc.

Adrian Țuțuianu: Mă bucur că astăzi finalizăm unul dintre cele zece obiective care fac obiectul finanțării europene pe care Compania de Apă o are în cadrul Programului Sectorial de Mediu 2007 – 2014. În calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Dâmbovița”, parte integrantă din tot ce înseamnă aplicarea proiectelor pe apă și canal în județul Dâmbovița, vreau să vă spun că am fost preocupat și sunt preocupat în continuare pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp. (…) Vreau să-i felicit pe cei care au început acest proiect în anii 2010 – 2011, să-i felicit pe cei care l-au implementat, diverse echipe manageriale și diverse unități de implementare sau oameni din diverse structuri. Vreau să mulțumesc Primăriei municipiului Târgoviște și domnului Boriga Gabriel pentru implicarea în derularea acestui proiect, să mulțumesc celor din conducerea Companiei de Apă, cei care au fost sau care sunt astăzi la un moment de inaugurare.

Gabriel Boriga: Mă bucur să fim împreună la un nou obiectiv de investiții pe fonduri europene, realizat cu succes în municipiul Târgoviște. Și niciodată, un obiectiv, după cum ați putut să remarcați, nu se poate face peste noapte. A început în 2011, s-a terminat în 2014. Or să fie proiecte pe care le începem în 2014 și-or să se termine în 2017 sau 2018. Târgoviștea devine un oraș european, un oraș civilizat, un oraș care are grijă de mediu și care are grijă de cetățenii săi. Îi felicit pe cei de la Compania de Apă pentru cum au știut să gestioneze acest proiect. (…) Vreau să-i felicit atât pe domnul director Staicu, cât și pe domnul director Vasilescu, cei care, de-a lungul timpului, au pus umărul la acest proiect. De asemenea, vreau să mult succes în foarte dificilă misiune pe care domnul Constantin și echipa mamnagerială de acum, de la Compania de Apă, o au. Sunt alături de dumneavoastră, voi fi alături de dumneavoastră, pentru că sprijin o Târgoviște europeană, o Târgoviște modernă, curată și civilizată.

Onoare muncii!

inaugurare statie de epurare targoviste (1) inaugurare statie de epurare targoviste (2) inaugurare statie de epurare targoviste (3) inaugurare statie de epurare targoviste (4) inaugurare statie de epurare targoviste (5) inaugurare statie de epurare targoviste (6) inaugurare statie de epurare targoviste (7) inaugurare statie de epurare targoviste (9) inaugurare statie de epurare targoviste (10) inaugurare statie de epurare targoviste (13)
inaugurare statie de epurare targoviste (15) inaugurare statie de epurare targoviste (16) inaugurare statie de epurare targoviste (18) inaugurare statie de epurare targoviste (19) inaugurare statie de epurare targoviste (20) inaugurare statie de epurare targoviste (22) inaugurare statie de epurare targoviste (23) inaugurare statie de epurare targoviste (24)

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. Pingback: Țuțuianu, avertisment reluat cu privire la Compania de Apă: Dezavuez pe toți cei care, din considerente de natură politică, încearcă să maculeze imaginea societății!

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.