Grindeanu, primul anunț pentru Dâmbovița: centurile ocolitoare vor fi lăsate în sarcina autorităților locale, iar ministerul va plăti lucrările

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat,  în urmă cu puține momente, în cadrul unei întâlniri cu primari și parlamentari din județ, că are de gând să lase anumite proiecte în sarcina autorităților locale, iar Ministerul Transporturilor să ofere doar finanțarea. Un exemplu de investiții de care nu s-ar mai ocupa Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ci autoritățile locale, îl reprezintă centurile ocolitoare ale municipiilor și orașelor. La nivelul județului Dâmbovița, 3 proiecte sunt cu un pas înainte, în sensul că au fost, deja, aprobate, studiile de pre-fezabilitate și fezabilitate: inelul 2 de centură a municipiului Târgoviște, centura Găești și centura Pucioasa – Fieni. De execuția lor se va ocupa Consiliul Județean Dâmbovița.

Sorin Grindeanu:

Dl președinte al CJD s-a mișcat foarte repede, astfel încât noi, cei de la MT, să putem să descentralizăm aceste lucrări. E un lucru pe care mi-l doresc foarte mult, ca proiecte de tipul variantelor ocolitoare sau drumuri expres mai simple să fie date către autoritățile locale, autoritățile locale să le ducă la bun sfârșit, iar Ministerul Transporturilor, într-un final, plătește lucrările. De ce vreau să fac aceste lucruri? Pentru că CNAIR are foarte multe proiecte în desfășurare și avem situații cu termene incredibil de lungi chiar pentru lucrări simple. CNAIR este sufocată de proiecte de acest tip. Și atunci, am luat această hotărâre de a descentraliza aceste proiecte de mai mică amploare, ele să fie implementate de autoritățile locale, iar Ministerul, într-un final, să plătească aceste lucrări.

Consiliul Județean Dâmbovița a făcut rapid ce avea de făcut, anume să dea hotărârile de CJ; urmează ca noi, la nivel de CNAIR, să aprobăm în Consiliul de Administrație, această procedură de descentralizare pentru cele 3 variante ocolitoare. Cred că e o soluție foarte bună, nu doar în Dâmbovița, ci în toată țara, pentru că autoritățile locale au un interes mult mai mare pentru a face aceste lucrări decât cele centrale.

Corneliu Ștefan, președinte CJD:

În perioada următoare, maxim 2 săptămâni, vom semna protocoalele de colaborare între Ministerul Transporturilor și Consiliul Județean Dâmbovița. Până astăzi, toate sumele privind studiile de pre-fezabilitate și fezabilitate au fost suportate din bugetul CJD.

 

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.