LIPSĂ DE CVORUM la ședința CJD convocată de PNL! Din 19 consilieri numărați la partid au ajuns doar 17 în sală!

cjd-pnl (1)

S-a întâmplat în seara asta ședința extraordinară convocată de PNL și câțiva independenți. De fapt, trebuia să se întâmple, pentru că lucrarea s-a sfârșit înainte de-a începe din lipsă de cvorum.

Calculele lui Iulian Vladu și Ludovic Orban păreau destul de simple înainte de ședință. Cvorumul CJD se face cu 18 persoane. Sunt 15 consilieri județeni PNL. Acestora erau așteptați să li se adauge alți 4, respectiv cei care au semnat convocarea ședinței și care păreau „adjudecați”: Mihăiță Moldoveanu, Florin Antoniu, Marius Lupoiu (independenți) și Vasile Moise (Partida Romilor). Numai că niciodată n-a fost banal spectacolul administrativ local ca să înceapă acum. Au fost suficiente cele câteva sute de metri dintre sediul PNL și Consiliul Județean pentru ca, din 19 consilieri, câți plecaseră la luptă, să ajungă în sală doar 17 viteji. Pe drum, Marius Lupoiu și Vasile Moise și-au reconsiderat opțiunile și n-au mai participat la ședința pe care și ei o convocaseră. S-a constatat că nu e cvorum, decizie strigată de secretarul județului, Ivan Ivanoff, și lumea a plecat acasă.

P.S: Cu 3-4 minute înainte de consemnarea deznodământului de mai sus, cel mai înfoiat om din sală era vicepreședintele Gabriel Grozavu. Îl întrebasem cu câteva ore mai devreme dacă se bazează pe cvorum și era optimist, deși nu foarte sigur. De data asta, crăpa certitudinea în dumnealui și n-a putut s-o țină de șleau. A venit și ne-a servit o aroganță: „Vreți să știți de pe-acum? O să fim 19, posibil 20”. Pesemne se baza pe ultima numărătoare, cea de la sediul PNL. Numai că aia era penultima.

Onoare muncii!

grozavu - ivanoff

Gabriel Grozavu, față cu aritmetica!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.