Oamenii încep să vorbească! Adrian Țuțuianu: 3 angajați la Yazaki mi-au spus că, dacă este nevoie, dau declarații la instituțiile statului că au fost obligați să meargă la proteste!

adrian tutuianu 6

Președintele Comisiei pentru controlul activității SRI, senatorul și președinte PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, aduce noi detalii cu privire la implicarea unor multinaționale în protestele de stradă împotriva Guvernului. Săptămâna trecută, social-democratul cerea Serviciului Român de Informații răspunsuri cu privire la suspiciunile sale că multinaţionalele ar fi sprijinit protestele antiguvernamentale din România:

Ăsta e un răspuns pe care îl va da SRI. Nu îl dau eu. Îmi pun o întrebare pentru că, de exemplu, un ziar din Prahova a spus că salariaţii de la o firmă cu capital străin au fost forţaţi să iasă la miting. Lucrul ăsta e nelegal. Chiar nu vreţi să înţelegi ce spun eu? Vorbesc de lucruri nelegale. Nu aduc acuze nimănui, dar cred că instituţiile abilitate ale statului trebuie să ne dea un răspuns.

Președintele Comisiei pentru controlul SRI făcea referirea la un articol din media prahoveană potrivit căruia angajați ai fabricii Yazaki din Ploiești au fost obligați de șefi să meargă la proteste, sub amenințarea unor penalizări salariale.

Astăzi, într-o conferință de presă la sedul PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu a declarat:

Astăzi am avut 3 oameni de la Dărmănești care lucrează la Yazaki și mi-au spus că, dacă este nevoie, vor veni și dau și declarații la instituțiile statului că au fost obligați să meargă la proteste.

Înfierat de unii cum că PSD ar avea ceva cu multinaționalele, senatorul a explicat:

PSD nu are nimic cu nicio multinațională și cu nicio firmă din România. Firmele sunt importante să creeze locuri de muncă, să plătească taxe și impozite, să respecte cadrul normativ existent. Doi — au fost informații și am cerut ca ele să fie verificate privind activitatea unor conduceri de companii și ca să fim foarte echilibrați, și cu capital extern, dar și cu capital românesc, care s-au implicat în aceste proteste. V-am indicat și un text de lege: folosirea bunurilor societății și creditului societății în interesul unui terț este infracțiune pe Legea 31/1990.

Și a adăugat astăzi ceva ce poate să explice furia unora și implicarea lor în protestele din Piața Victoriei:

Multinaționalele produc cam 80% din cifra de afaceri și plătesc 3 miliarde de euro impozit pe profit. Ceilalți, întreprinderi mici și mijlocii, produc 20% din cifra de afaceri și plătesc 56 miliarde de euro impozit.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. nu cred o boabă din ce debitează Țuțuianu-Browning 9 cu privire la suspiciunile ce-l macină.
    cît privește multinaționalele ce produc ~80% din cifra de afaceri și plătesc 3 mld euro impozit pe profit în raport cu IMM-urile care produc ~20% din cifra de afaceri și plătesc 56 mld de euro impozit, un mega-pușcăriaș național spunea să vă întăriți statul, stimabililor. 😉

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.