Obiectivele asumate de PSD Târgoviște pentru turul I și turul II la prezidențiale

cristian stan - campanie (2)

Președintele PSD Târgoviște, viceprimarul Cristian Stan, a făcut ieri o prezentare scurtă de concluzii despre modul în care decurge campania electorală după primele zile de la start. El se declară mulțumit de cum stau lucrurile, mai ales că social-democrații au schimbat puțin filosofia de campanie practicată în trecut și insistă acum pe distribuția de materiale din ușă-n ușă, pe scările de bloc, opțiune care le prilejuiește discuții mai aplicate, mai personale cu târgoviștenii. Zice Cristian Stan:

Am decis ca această campanie pentru alegerile prezidențiale să se desfășoare la acest mod, din ușă-n ușă. Deci, mai puține deplasări în spații deschise și mai multe deplasări pe scările de bloc, la ușa cetățenilor, astfel încât să invităm alegătorii la vot în 2 noiembrie și, de asemenea, să le înmânăm materiale privind candidatura domnului Victor Ponta. Am desfășurat, deja, o rundă de deplasări în municipiul Târgoviște și cred că am acoperit undeva la 10% din oraș.

Sperăm ca, în continuare, activitatea echipei de campanie să se desfășoare în condiții optime, astfel încât să ne putem atinge obiectivul vizat, iar Victor Ponta, la nivelul municipiului Târgoviște, să câștige detașat alegerile prezidențiale, atât turul I, cât mai ales turul II.

Cât despre obiectivele de scor vizate pentru aceste alegeri, președintele PSD Târgoviște zice că nu se hazardează: peste 40% în turul I și peste 50% în turul II. Victor Ponta va câștiga la Târgoviște, e convins viceprimarul.

Onoare muncii!

cristian stan - campanie (1) cristian stan - campanie (3) cristian stan - campanie (4)

Comentarii

comentarii

2 Comentarii

  1. Dle Cristian Stan, sa ma cauti si pe mine sa-ti spun din nemultumiri, desi am doar 28 de ani!!!

  2. Pacat de d-stra. Aveti de carat in spate caracterul infect a lui Tutuianu.

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.