PNL Dâmbovița continuă războiul cu Țuțuianu! COMUNICAT DE PRESĂ

tutuianu - orban - vladu

Partidul Național Liberal Dâmbovița solicită public Direcției Naționale Anticorupție și organelor abilitate ale statului să demareze de urgență cercetări cu privire la activitatea desfășurată de Țuțuianu Adrian, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. În cazul inaugurării obiectivului ”Palatul Brâncovenesc Potlogi”, există indicii că liderul CJD a folosit instituția și banul public în scopul promovării imaginii personale, fără a parcurge pașii procedurali și fără a asigura condițiile prevăzute de lege în cazul recepției unei lucrări. Astfel, din explicațiile oferite de Țuțuianu Adrian și de către Antonescu Marin, am aflat, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Dâmbovița din această dimineață, că nu există o comisie de recepție a lucrării și nici un proces-verbal de recepție pentru un obiectiv deja inaugurat cu festivismul specific autorităților de dinainte de 1989. S-a încercat, astfel, corectarea unei ilegalități prin votul consilierilor județeni, motiv pentru care reprezentanții PNL au părăsit ședința.

Un alt indiciu care ne determină să apreciem că instituția Consiliului Județean Dâmbovița este folosită de Țuțuianu Adrian și de acoliții săi în scopuri politice abuzive constă în lipsa totală de transparență asupra cheltuirii fondurilor publice (prin OUG 28), cât și în confiscarea politică a unor instituții de interes județean (cazul Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa).

Nu în ultimul rând, comportamentul isteric, necontrolat și deplasat al președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Țuțuianu Adrian, ne îndreptățește să credem că are extrem de multe probleme ascunse sub preș.

Consilierii județeni PNL nu vor gira sub nicio formă ilegalitățile și abuzurile unui președinte care a scăpat demult de sub control instituția pe care o conduce. Partidul Național Liberal îi solicită lui Țuțuianu Adrian să prezinte de urgență public toate procesele-verbale de recepție a lucrărilor inaugurate și contractele de achiziții, întrucât opinia publică trebuie să înțeleagă ce s-a întâmplat, de fapt, în ultimii trei ani și jumătate în acest județ.

          Co- preşedinte                                                                        Co- preşedinte

            Deputat Iulian Vladu                                                              Deputat Ludovic Orban

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.